AcasăSocialO Naţională fără bulan

O Naţională fără bulan

Declaraţia lui Keșerü de la sfârşitul partidei cu Ungaria – că România a dominat meciul, dar i-a lipsit "puţin bulan" – a stârnit reacţii contradictorii în ţară. Unii s-au exprimat critic, susţinând că tocmai din cauza uzului excedentar al bulanului obişnuit de fotbalişti aceştia joacă atât de fără vlagă; alţii acuză regimul habotnic impus de fundamentalistul ortodox Iordănescu la Naţională, bieţii componenţi fiind hămesiţi după abstinenţa impusă în ce priveşte bulanul.

Asistentele lui Capatos au reacţionat şi ele cu uimire, dând glas aşa cum în emisiune nu au contract să o facă: "Nu ştim ce l-a apucat pe Keșerü cu lipsa bulanului. Scurtul de la Al-Gharafa trebuie să-l fi afectat emoţional, altfel nu se explică. Toţi fotbaliştii noştri liberi de contract marital (cu excepţia câtorva aflaţi sub angajament) se antrenează constant în cluburile unde bulanul intră în programul obligatoriu. Poate s-au simţit frustraţi că dl Iordănescu nu le-a permis accesul la bulanul unguresc, singurul care-l devansează la talent pe cel românesc. Îi asigurăm pe băieţi că le stăm la dispoziţie înaintea meciului cu Grecia la capacităţile noastre maxime de efort, nu vrem să mai vedem un spectacol neputincios precum cel de la Budapesta. Să nu-i dai gol bunelului din poarta Ungariei e o performanţă rară, ca şi cum una dintre noi n-ar reuşi să înscrie la Rică Răducanu pe gratis. Lui Keșerü îi promitem o şedinţă specială de antrenament, să n-o mai dea în bară ca la unguri. Vorba vine, că la el când dă în bară e ca şi cum ar face partida vieţii lui!"

Din punctul nostru de vedere, păcatul îi aparţine stareţului Puiu: din exces de zel cuvios, a refuzat oferta pentru bulăneală îndestulătoare a unei echipe de asistente unguroaice. În plus, a pus pe uşa fiecărei camere de hotel câte un portret al lui Arsenie la tinereţe, cu un citat menit să le taie tuturor cheful bulangeristic: "Rugăciunea e respirația sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor." 

Nea Puiule, matale cu post şi rugăciune vrei să-l bată Arsenie pe Nectarie la meciul cu grecii? Mai lasă Steaua sfântă şi dă-le băieţilor bulanul, să nu facem noi, ultraşii ortodocşi, pe dinamoviştii şi să-ţi arătăm pulanul! 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare