Nu îmi place să aduc în discuție ofensivă persoane. De-asta nu scriu despre politicieni și sfera lor jenant concretă. Cred însă că în viață nu putem face permanent ceea ce ne place, uneori facem lucruri pentru că trebuie. Astfel trebuie să scriu despre o replică a lui Nicolae Manolescu. M-am informat și m-am asigurat că replica aia chiar a fost spusă, nu de alta, dar să spui: "La vârsta mea nu mă mai interesează să fiu înțelept" e aproape incredibil chiar și în cazul unei țațe oacheșe.
Carevasăzică avem de a face cu un puștan puber-decrepit. Îmi vine iar în cap vorba aia: "Mi-a zis tata că dacă tac zice lumea că sunt prost, iar dacă vorbesc își dă seama". Tovarășul Manolescu are în cârcă niște acuzații mult mai serioase decât indecența verbală a frazei menționate anterior. Acuzațiile nedovedite rămân doar acuzații.
Există de ceva vreme un grup de reformă compus din câțiva oameni care înainte de toate cer transparență. Au cerut transparență s-au trezit cu excludere. Am tăcut relativ la fenomen, dar nu l-am ignorat, i-am urmat desfășurarea. O treabă care m-a distrat a fost aflarea faptului că Uniunea Scriitorilor din România, are o "Comisie de excludere", nu-mi amintesc exact cine o numea orwelliană, dar bine a numit-o. Habar nu am ce se petrece prin USR, dar toată tevatura de pe lângă mă face să mă dezic până și de eventuala titulatură de scriitor.
Să presupunem prin absurd că aș putea trece peste eventualele șmenuri și "condeie", dar peste declarația aia cu înțelepciunea nu pot. Dacă fratele meu ar fi spus prostia aia mi-aș fi făcut transfuzie totală de sânge. Mai bine îl înjura pe cel căruia i-a dat replica, un sincer: "du'te bă'n'pi*da mă'tii!" Ar fi fost mult mai literar și mai uman, dacă nu cumva chiar diplomatic.
Când ești genul de om cu cravata în ciorbă, diplomația e un moft și decența se reduce la cuvinte, nu la mesaj. Îmi pare rău, tovarășe, că am ajuns să-mi stric dichisul pentru a scrie despre o persoană, îți dedic inutilul meu sacrificiu.
