Noroc că am avut treabă, zilele trecute, când trupa Taxi a scos deja faimoasa melodie cu smerenia. Eu, ca boul, mereu pe fugă și mereu distrat, n-am auzit decât un cântec foarte prost. Alții, însă, au auzit un hit inspirațional, revelator, de profunzimea unui citat de Petre Țuțea. Și dă-i, și luptă. Arde-i pe creștini, că-s proști și ne cheltuiesc banii pe o grozăvenie inutilă!
Este, în opinia mea, al treilea derapaj nasol al acestui an.
Primul a fost ăla în care pensionarii fără dinți care au ieșit în piață să susțină Antena 3 au fost făcuți proști, cretini, comuniști, dușmani ai democrației. Practic, niște contrarevoluționari, cum ar fi zis un comisar politic sovietic. Sau credeați că blamarea unui grup pentru opiniile sale este ceva democratic și complet nou?
Al doilea a fost jihadul împotriva fumătorilor. Triumfalul V-am luat locurile din cârciumi, ucigașilor! a dominat netul ca urările de Revelion. Eu personal am rămas mască. Habar n-aveam că atunci când mă duc într-o cafenea, zeci de oameni din localul ăla mi-ar înfige un cuțit în spate doar pentru că fumez. Credeam, ca boul, că de vină pentru fumul din local e de vină patronul, nu eu. Și că ăștia care făceau cancer în jurul meu se pot ridica și pleca, în pula mea, în alt local, sau mai aproape de geam. Mă rog, se pare că nu mai înțeleg nimic…
Iar acum, cu cântecelul ăsta cu ritm de muzică de dansat în jurul bradului Crăciun, a fost și mai nasol. Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici, a zis dumnezeul muzicii proaste din România, și milioane de oameni au strigat Daaaaa. Așa e! Dum-ne-zeu! Dum-ne-zeu! Lem-nî! Lem-nî! Spa-ții mici, mici, mici, foar-te mici!
Ce-ai, mă? Pe bune? De unde și până unde regăsirea asta?
Ai ceva de lemn prin casă, sau obișnuita mobilă din pal melaminat?
Când mergi la Sinaia, înțeleg că stai toată ziua la slujbă, în mănăstire, nu la șpriț și grătar, nu?
Locuiești cumva într-un coteț de găini, mic, mic?
Este că nu? Este că doar te-a încântat ritmul ăla cretin, așa cum ai dat din fund pe Macarena, sau pe Rața?
Și dacă unii oameni vor să dea bani la catedrală, ce te fute grija? Sunt banii lor, așa cum îi dai tu pe telefoane scumpe (evident, din lemn), tot așa îi dau și ei pe ciment și fier-beton.
Aaaaa, zici că statul a dat prea mult la catedrală? Păi a dat tot pentru că tu și alții ca tine sunteți niște cretini. Dacă le-ați fi scris parlamentarilor voștri, sau guvernului, că nu vreți să se dea bani publici pentru catedrală, ar fi mers. Cu un million de emailul în inbox-ul guvernului, orice prim-ministru ar fi ezitat să mai semneze alocarea aia bugetară. Dar dacă stați și vă căcați pe voi pe facebook, în loc să vă implicați, de unde era să știe omul ăla că vorbiți serios? Ce dovadă avea el că nu sunteți doar conturile alea false a lu’ Iohannis?
Cum să zic… Dacă ai fi genul de ascet urban, care-și cheltuiește banii pe fapte bune și convorbiri directe cu Dumnezeu, ai avea voie să vorbești despre smerenie. Dar așa, cu un nene ca tine stând în livingul lui mare nu mic, pe un fotoliu făcut din pal, plastic și fibre sintetice, adus din China, nu din lemn, nu-mi pun nici o bază că aș afla de la tine adevărul despre Dumnezeu. Mai ales că asculți trupa Taxi, dumnezeule mare, băieții ăștia sunt un Fuego Colectiv al muzicii românești…