AcasăActualitateVești bune de la Guvern: odată cu salariile, în...

Vești bune de la Guvern: odată cu salariile, în Sănătate vor crește și șpăgile!

Aseară, într-un discurs din seria ”Nicule, mai dă-le o sută de lei!”, ministrul Muncii a promis că salariile bugetarilor vor crește în următoarea perioadă, principalii vizați fiind angajații din sectorul medical. Se pare chiar că, pentru prima oară în istorie, creșterile se vor referi nu doar la plimbătorii de dosare din cadrul Ministerului Sănătății, ci și la medicii care chiar profesează.

Dar nu este singura veste bună, pentru că, tehnocrat până la capăt, guvernul s-a gândit că angajații din Sănătate merită ceva mai mult. Astfel, pe lângă creșterile salariale, aceștia ar putea avea dreptul să ceară și șpăgi mărite, cu condiția să verse o parte din ele la bugetul de stat. ”Stăm destul de prost cu încasările de la Fisc, mai ales că nu reușim să dăm de marii datornici, ca Negoiță, Regele Mihai sau fostul ministru Teodorovici. I-am sunat, ca să-i rugăm să aducă sutele alea de milioane cu care sunt datori la stat, dar ne-a răspuns căsuța vocală. Ce voiați să le facem, dacă aveau oamenii telefonul închis?”, ne-a declarat un reprezentant al ANAF. Ca atare, banii vor fi recuperați tot de la contribuabilii fraieri, care-și plătesc taxele la timp și își țin și telefoanele deschise.

”Este un gest de reparație morală față de medici și asistente, pentru că aceștia nu rămăseseră în urmă doar cu salariile, ci și cu șpăgile. Imaginați-vă numai: o infirmieră primea 5 lei ca să schimbe un cearșaf și în 2007 și acum o lună. Nu e posibil așa ceva! Guvernele anterioare nu au luat în calcul, la stabilirea șpăgilor și rata inflației, deficitul de cont curent, temperatura camerei și mulți alți factori, așa că intenționăm să reparăm această eroare”, au precizat surse guvernamentale. Potrivit acestora, ar putea fi alcătuit chiar și un mercurial al șpăgii, pentru că nu e cinstit ca un medic din București să ia o mie de lei șpagă la o operație de scos amigdalele, iar unul din Vășcăuți să primească un curcan și două cartoane cu ouă pentru o intervenție de microchirurgie pe creierul mic.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare