Cei 3 milioane de românași verzi care se simt amenințați de căsătoriile gay au avut ieri motive de bucurie și era cât p-aci să-și atingă numărul de orgasme pe tot anul: Curtea Constituțională s-a reunit să discute dacă inițiativa de revizuire a definiției familiei din Constituție își poate urma cursul, adică dacă se va accepta ori nu căsătoria gay în România. CCR a decis totuși să amâne decizia până pe 20 septembrie, deși inițiatorii ortodocși au și sugerat deja data potrivită unui eventual referendum pe această temă, referendum care costă în jur de 20 de milioane de euro. Repet. 20 de milioane de euro pentru că 3 milioane de neputincioși nu mai pot dormi noaptea de frica căsătoriilor gay și consideră această problemă la fel de importantă ca alegerile parlamentare.
În contextul în care instituțiile UE obligă toate tările să recunoască o formă de uniune, dreptul la familie al oricui, indiferent de orientarea sexuală, în România, niște băieți (mai precis rudele ori chiar inițiatorii Coaliției pentru Familie), își doresc atât de tare cariere politice pe votul turmelor de imbecili căzuți în genunchi la pupat de moaște, încât au înșelat o mare parte din oamenii care habar n-au avut ce semnează. Cu ajutorul popilor BOR care nu au explicat credincioșilor pentru ce dau cu pixul, Coaliția pentru Familie a strâns 3 milioane de nume băgând cetățenilor un creion sub ochi de Bobotează, au mormăit ceva cu "familia și dumnezeu" iar oamenii au semnat ca primarii. Sigur că printre ei se află și curat crezătorii în familia tradițională formată doar din bărbat șj femeie, dar părerea mea e că ei nu depășesc un milion. De ce cred asta? Pentru că nu poți semna pentru soluționarea unei probleme inexistente.
Revenind la cei care au inițiat acest proiect numit Coaliția pentru Familie, scopul lor principal este să divizeze societatea românească și să aducă în sufletele cetățenilor români ura și disprețul pentru proprii semeni. Coaliția pentru Familie este doar o unealtă de a distrage atenția de la problemele cu adevărat importante ale acestei țări. Căci eu nu știu ca vreun gay să fi diluat dezinfectanții din spitale astfel încât să provoace un genocid la scară națională, să organizeze gale și festivități pe bani publici ca să deturneze fonduri, să delapideze bani europeni, să submineaze economia națională sau să își voteze pensie specială de primar. Niciun gay nu a adus profesorii și medicii în prag de sărăcie, nu ne-a făcut rău, nu ne-a batjocorit, nu ne-a umilit și nu ne-a sărăcit.
Și atunci, pentru că realmente problemele pe care le semnalează Coaliția pentru Familie sunt derizorii, care e scopul acestei organizații în afară de a căuta să ne învrăjbească și să ridice un val de ură peste oboseala și neatenția noastră, în condițiile în care absolut niciun gay nu a cerut nimic de la statul Român până la data când inițiatorii petiției s-a trezit să țipe "lupul!", când nici măcar nu erau în pădure.
Coaliția pentru Familie este o organizație ale cărei singure țeluri par că sunt: dezbinarea și dezastrul mentalului colectiv, instaurarea unei panici artificial induse. Nu va exista niciun beneficiu în urma acțiunii de modificare a Constituției, singurul lucru care se va modifica în bine este că inițiatorii și rudele lor, pe spatele ignoranței celor care îi susțin, vor intra în politică, își vor face partid și vor ajunge în Parlament. Notați undeva numele celor care au inițiat acest proiect și urmăriți-i în continuare. Singurul lor scop este obținerea puterii pe baza unei comunități dezorientate, divizate și plină de resentimente.
Demersul Coaliției pentru Familie a reușit să ne distragă atenția de la moartea lui Dan Condrea, criminalul postdecembrist numărul 2, după Ion Iliescu: fix în aceeași zi în care Condrea se sinucidea, această organizație depunea semnăturile în Parlament. Ghiciți cine apărea la știri ca să mascheze adevăratele probleme? Coaliția pentru Familie și frica îngrozitoare de comunitatea gay, adevăratul dușman al poporului român.
Hai să ne deșteptăm și să urmărim ce își dorește cu adevărat Coaliția pentru Familie și împotriva căror interese lucrează în condițiile în care, dacă îți simți amenințată familia, atunci poate tu sau nevastă-ta aveți înclinații “paranormale”. Problema gay-ilor în România nu e o problemă, comunitatea de minoritari e liniștită și nu a zbierat în gura mare pentru nimic.
Cu toate astea, pe fondul unor probleme grave social-politice, a apărut această organizație care face circ și ne dă pâine. Oamenii sunt astfel manipulați, dezinformați, înrăiți și mințiți. Coaliția pentru Familie ne vrea proști. Rămâne de văzut ce cariere politice vor răsări în urma acestui heirup mincinos și dezgustător care vrea să "soluționeze" false probleme: cetățenii gay vor să cucerească România și vor să-i ia locul lui Iohannis.