Românului îi place să-i spui povestea aia conform căreia el s-a născut poet. Chiar dacă, în fiecare zi, se străduiește să demonstreze peste tot că, la venirea lui pe lume, doar Jmecheria, Prostia și Mocangeala au fost ursitoarele care i-au stat la căpătâi. Ei, n-o fi românul chiar poet dar, de câțiva ani încoace, cam de când scrisul chiar s-a desființat pe motiv de laptop, tabletă și smartfon, românului îi place să scrie.
Ce? Petiții. Cu lipsa-i de asumare binecunoscută, şi cu internetul care a devenit indispensabil pentru viețile majorității oamenilor, incluzând aici şi viețile sexuale, românul şi-au găsit debuşeul în petițiile virtuale, care funcționează pe principiul: în spatele tastaturii sunt un vector civic.
Și, uite aşa, au răsărit petiții virtuale care mai de care mai dubioase, de la salvarea nu ştiu cărui tufiş secular din munții Făgăraş, la petiția pentru autostrăzi, eradicarea căpuşelor şi plantarea de arbori cu bani în loc de frunze. Să faci o petiție virtuală e ca şi cum ai ieşi cu prietenii şi le-ai povesti ce orgie minunată ai tras tu aseară, ca mai apoi, la întrebările unde, cum, când, să le spui că a fost, de fapt, una virtuală, pe Pornhub. Bine, ce-i drept, se naşte şi un paradox. Văzând deşteptăciunea petițiilor online, parcă n-am vrea ca ele să existe şi în lumea reală.
Cu o nonşalanță dezarmantă față de regulile gramaticale, am denumit acest adevărat flagel „petițită acută”. Și credem că la mijloc e o problemă neuronală, căci trebuie să ai serioase probleme la creierii capului să crezi, cu adevărat, că o astfel de petiție virtuală are vreo noimă, vreo finalitate. Nu poți s-o foloseşti nici măcar ca unealtă de statistică, să zici că x internauți au semnat petiția pentru salvarea planetei, pentru că mulți internauți nici nu ştiu de petițiile astea, chiar dacă ar fi hipioți care se iubesc cu pomii.
Vrei să faci o petiție pentru salvarea planetei, fă-o real şi trimite-o la guvernul mondial, masonerie, illuminati sau la ce bazaconii conspiraționiste crezi tu că se află la conducerea Planetei. Cine pana lu’ Hector îşi imaginează că, după ce autoritățile văd o petiție online, semnată de nu ştiu câți trişti de după tastatură, o să zică „Mamă, X cetățeni au semnat petiția asta, e groasă!”. Apar, spre exemplu, petiții pentru drumuri și autostrăzi. Astea chiar nu-şi au rostul din start. Cine nu vrea autostrăzi? Chiar dacă n-ai maşină, dacă ai autostrăzi, vine camionu’ cu iPhone mai repede la tine, nu?
Prin urmare, considerăm că soluția pentru stârpirea petițiilor online este petiția online supremă: Petiția online pentru Interzicerea Petițiilor Online.
