AcasăPoiana lui CiocanUrsul nu e Ursula

Ursul nu e Ursula

Domnul Stoican, primarul comunei Arefu, este exasperat de asaltul urșilor. Și pe bună dreptate, nu numai Arefu devenind bulevardul urșilor, ci foarte multe alte așezări omenești. „Să vină cei care se împotrivesc vânătorii să adopte un urs și să-l ducă acasă la ei”, a spus primarul, care s-a săturat să se trezească cu „regele pădurilor” la nunți și la botezuri. „Anul trecut, spre exemplu, au cam dispărut câinii din sat, găinile s-au rărit iar oile au ajuns hrana preferată a urşilor. Nu mai fug de zgomot. Oamenii au goarne, bat din tobe, dar degeaba. Urşii vin unde e zgomot şi lumină că ştiu că acolo găsesc mâncare”.

Măi, oameni buni, mai ales voi, cei foarte buni și care vă opuneți vânătorii urșilor, stați liniștiți la locurile voastre, ciocu’ mic și joc de glezne, doar vedeți că urșii au băgat la cap că acolo unde e lumină și hărmălaie este și potol. Păi frumos ar fi să vă treziți cu un ditamai animalul în plină nuntă? Să se prindă în Dansul lui Isaia și, unde mai pui, să fure mireasa?!? Un urs de ăsta va hali cât șapte și, în plus, n-o să lase darul, cum fac ceilalți nuntași. Ba, dacă mai confundă și un riesling cu mierea, se îmbată criță și pe urmă face praf tortul miresei. Ca să nu mai spunem că s-ar putea da drept nașul mirilor și să-și ceară dreptul conform căruia o dată vede nașul păsărica finei!

N-ar fi rău, așadar, ca, în viitor, să asistăm la Arefu la un târg de adopție a urșilor pentru cei care-i hrănesc cu o inconștiență demnă de oamenii politici!

Sorin Petrescu
Sorin Petrescu
Sorin Petrescu este un scriitor și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Filosofie din București, a lucrat ca profesor și referent la Uniunea Scriitorilor, ulterior devenind redactor la Editura Corint. A tradus peste 100 de titluri din engleză, incluzând beletristică și lucrări de psihologie. Ca autor, a publicat zece romane de război sub pseudonimul Mike Hassel și alte romane notabile, precum „Te-am iubit numai duminică” și „Fiul lui Iisus”. În plus, a scris piese de teatru și a colaborat la spectacole de umor difuzate la radio și televiziune. A primit premii naționale și internaționale, fiind recunoscut pentru contribuția sa la literatura și cultura românească.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare