Noile mișcări de pe scena politică, și mă refer în principal la stoparea Dianei Șoșoacă din cursa ei pentru Cotroceni, dau semnalul a ceea ce Ciolacu a denumit „măcel”. Și dacă nici Ciolacu nu știe ce este acela un măcel, atunci nimeni nu știe. Dar măcelul nu se reduce doar la alegerile pentru președinția României, ci și la cele parlamentare, lăsate un pic în umbră de agitația pentru tronul de la Cotroceni. Lucrurile sunt departe de a fi cât de cât clarificate, nici măcar institutele de sondaj nu și-au reglat încă tirul, institute care, ca de fiecare dată, vor căuta să manipuleze, în marea lor majoritate, tendința de vot. Cu toate acestea, principalii competitori au început în forță, neglijând se pare faptul că până la data alegerilor o să mai treacă multă apă pe Dunăre (și pe Olt, doamna Olguța, și pe Olt, firește). Dezvăluirile și atacurile la persoană au venit în avalanșă, chiar înainte de începutul oficial al campaniei, și nu sunt doar aluzii sau trimiteri, ci fapte prezentate cu dovezi, care uneori duc la implicarea instituțiilor statului.
În această privință, ultima decizie a CCR de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă, cu o motivare de-a dreptul hazardată, ne arată că, spre deosebire de alegerile de până acum, miza este una foarte mare. Ne întrebăm și noi care ar putea fi, din moment ce se anunță cu adevărat o luptă pe viață și pe moarte. În ce privește alegerile prezidențiale, lupta se duce pentru accederea în turul doi, unde Ciolacu este ca și intrat și unde, tradițional, va pierde în fața adversarului său, ORICARE ar fi acesta. Și aici vine surpriza. Încercările PSD-ului de a-l aduce în turul doi pe George Simion, pentru a repeta scenariul Iliescu-Vadim, s-ar putea dovedi un fiasco total atât pentru Marcel Ciolacu, cât, mai ales, pentru țară. Să nu uităm că valul anti-PSD, tradițional și el când vine vorba de alegerile pentru Cotroceni, s-ar putea să fie atât de puternic și de unit, încât să-l lase pe Ciolacu cu buza umflată. Este posibil și, într-o oarecare măsură chiar probabil, ca dreapta și nehotărâții să se mobilizeze și, din ură, din răzbunare, din să moară și capra vecinului, și din atâtea alte motive fără legătură cu rațiunea să voteze cu adversarul candidatului PSD, chiar dacă va fi vorba de candidatul AUR. Sperietoarea cu Vadim nu mai are șanse de funcționare, fie și pentru faptul că în Europa s-a născut un curent naționalist și suveranist care a prins rapid rădăcini trainice și pe meleagurile mioritice. La urma urmei, AUR este un partid de dreapta, chiar dacă dreapta extremă, și dacă vom avea un tur doi Ciolacu-Simion, partidele altele decât PSD și UDMR își vor îndemna discret alegătorii să voteze cu contracandidatul PSD. Se va încerca desigur încheierea unor târguri, dar fără rezultatul alegerilor parlamentare va fi greu de prefigurat vreo înțelegere.
Nu vreau s-o fac pe mama Omida, însă este evident pentru oricine că, încă de pe acum, adversarii lui Ciolacu încep să strângă rândurile, iar decizia CCR este cel mai bun prilej de a pune de o mezalianță la care PNL poate juca fără îndoială rolul pețitoarei. Degeaba caută acum Ciolacu să dezavueze CCR, degeaba încearcă să se victimizeze, cel puțin pentru moment efectul este contrar celui așteptat. Cuvintele lui Ciucă prind contur tot mai mult: „Eu să mă retrag? Niciodată! A spus-o un comandant: nu ne retragem niciodată, ne regrupăm și atacăm pe altă direcție”. Cu cât valul anti-PSD va căpăta o intensitate tot mai mare, cu atât regruparea partidelor de dreapta va fi mai posibilă, cu toate înțepăturile și șicanele pe care le fac unul altuia, că, de, suntem români și deci fuduli, și cu atât atacul se va duce mai mult pe o singură direcție.
Până la urmă se va ajunge cu siguranță la concepția potrivit căreia „decât PSD, mai bine oricine altcineva”. Lucru dăunător pentru țară, cu consecințe imprevizibile. Astfel, scenariul închipuit de strategii PSD, cu o finală Ciolacu-Simion, se va dovedi un eșec usturător. Un eșec care ar putea să-și producă efectul și la alegerile parlamentare din 1 decembrie, când cel mai mare partid din țară – PSD – se va vedea pus într-o postură mai puțin plăcută: să câștige alegerile cu cel mai mic procent din istoria lui. Un eșec care va propulsa partidele extremiste, AUR și SOS, spre un punctaj care va da fiori tuturor partidelor.
Ce va urma? Previzibil, partidele de dreapta vor pufni pe nas și se vor scălâmbăia în fel și chip ca la vederea unui rândaș împuțit, dar vor lăsa orgoliul jos și vor pune botul la o alianță cu Simion, pretinzând că este nevoie de… Ghici?… Hai că știți… Pretinzând că este nevoie de… stabilitate! Da, cu un război la graniță, cu o criză a economiei Germaniei, cu și cu și cu și cu, este nevoie de stabilitate. Și acum închipuiți-vă un președinte al României pe nume George Simion, omul care poate fi manevrat perfect de servicii (știe și el, știu și serviciile de ce), și un guvern PNL-USR-AUR, plus câteva partidulețe care vor vrea și ele să roadă din ciolac… pardon… din ciolan.
Și cu aceeași întrebare: Oare suntem proști sau chiar suntem proști?
