Dialog satiric
– Ce se mai aude, Nuți dragă, prin țară? Că tu ai antenele tale, trei parcă, nu?
– Ce să se audă, doctore, proștii ăia care-au rămas cu buzele umflate și buzunarele dezumflate nu vor să creadă că noi suntem refugiați politici. Cică am fugit de justiție!
– Cum să fug de justiție, ba n-am fugit deloc de justiție, justiția a fugit de mine!
– Zău? Numai spune? Cum așa… justiția a fugit de tine?
– Așa o chema pe una din fătucile alea cu care mă afișam eu. Așa o botezase tatăl ei care făcuse pârnaie la greu și o bătea în fiecare seară, să se răzbune.
– Să vedem cum o să ne adaptăm aici, că am auzit că sunt niște călduri…!
– Lasă, e mai bine la căldură decât… la răcoare! Mai ales că eu nici nu vreau să scriu cărți, să mă văd pe toate panourile!
– Și nici eu n-am de gând să scriu basme cu punguța cu doi bani, că cocoșul din poveste a găsit acum punguța cu doi ani.
– Chiar așa, Nuți dragă, dar n-au mai dat colegii noștri legile cu „fură și scapi”? Că așa ne-au promis. Au zis că o bagă la necaz pe… codrule, codruțule, ce mai faci, drăguțule… și aia a ajuns și mai bine.
– Păi acu trebuie să spună ceva și Comisia de la Veneția, de aia întârzie.
– Mai lasă-mă cu Veneția, că dacă au ajuns legile la Veneția… or să ne bage sigur la apă!
– DNA…r lăsa în pace! Ehei, ce știu ei ce greu e să fii departe de țară… Da, departe de vaca pe care o mulgeam… Uger, ugerașul meu, ce mi te-a dat…
– Păi mama n-avea vacă.
– Vorbeam de buget.
– Mama n-avea nici buget. Avea două găini și un măgar.
– Se vede că n-ai depășit stadiul de primar, că n-ai ajuns ministru ca mine.
– Ce să zic, că tu mare scofală ai făcut! Și știai doar că DNA-ul nu glumește! Cum te prinde… cum te… gala bute!
– Dar nici ca tine, să promiți că o să construiești autostrăzi suspendate… Ziceam că numai ăia de la balamuc sunt plecați așa rău. Dar apropo, spuneai că pleci pe o insulă din Pacific!
– Am auzit că ăia nu te mănâncă de cur, ca la noi, te mănâncă de viu! Mai bine aici, că sunt și conturile aproape!
– Uite și tu unde am ajuns, să nu mai poți fura în țara ta!
– Ehei, unde-s vremurile cu… Ionel, Ionelule, ce mai faci, băiatule… Puteam fura cu fabrica, și nu ne mai deranja nimeni. Acu, una două, te ridică cu duba.
– Păi și ce a-i vrea, să te ridice cu carul alegoric?
– Păi da, și să nu fiu judecat de tribunal. Să fiu și eu judecat de juriul de la Românii au talent… la furat!
– Știi la ce mă gândeam eu?! Dacă tot suntem noi refugiați politici… Ce-ar fi să înființăm aici un stat paralel, înțelegi, un stat paralel în care să vină toți cei asupriți de DNA. Toți refugiații politici care s-au refugiat în buget.
– Ehei, Nuți dragă, pentru mine un stat paralel cum e ăsta de care zici îmi vine mănușă, pentru că toată viața am fost cam fragil… mi se rupe mereu!
– Și pentru mine! Dacă avem stat paralel pot să am și eu poșete paralele și mai ales să am… paràlele!
– Phiii, ce idee mi-a venit! Nuți! Fii atentă! Știi ce propun eu? Eu propun să ridicăm și o catedrală a mântuirii neamului… politic!
– Da, că bine spunea cineva că noi, politicienii, am ajuns ca spermatozoizii lui Borcea: unul la un milion dintre noi ar putea deveni om!
