Rezultatul alegerilor de ieri a adus o surpriză previzibilă: Nicușor Dan a fost ales președinte al României cu peste șase milioane de voturi. Victoria sa nu este doar simbolică, ci un semn clar al exasperării electoratului față de vechiul sistem politic și o dorință reînnoită de reformă, coerență și rigoare administrativă. Dar în spatele momentului festiv se află o întrebare esențială: ce poate face, concret, Nicușor Dan din funcția de președinte?
Constituția României oferă președintelui un set clar de atribuții: numirea premierului, consultarea partidelor, convocarea referendumurilor, promulgarea legilor, medierea între puterile statului și conducerea CSAT. Nu pare mult, dar într-un climat politic instabil și cu un Parlament fragmentat, aceste atribuții pot deveni esențiale pentru orientarea direcției țării.
Nicușor Dan nu va prelua imediat mandatul. Conform procedurilor legale, Curtea Constituțională urmează să valideze rezultatele alegerilor cel târziu miercuri, 21 mai, iar ceremonia de depunere a jurământului ar putea avea loc vineri, 23 mai sau luni, 26 mai 2025. Doar după acest moment va deveni, oficial, președinte în exercițiu. Până atunci, funcția interimară este deținută de Ilie Bolojan, președintele Senatului.
Această perioadă de tranziție este, paradoxal, una decisivă. În zilele care urmează, Nicușor Dan trebuie să își construiască echipa, să negocieze majorități, să medieze crize și să înceapă arhitectura noului guvern. România nu are luxul așteptării. Problemele economice sunt acute: deficitul bugetar este peste pragurile asumate, veniturile statului sunt slabe, iar riscul de recesiune nu mai e teoretic. Fără un guvern funcțional și reformist, discuția despre un acord cu FMI va deveni inevitabilă.
De aceea, misiunea imediată a noului președinte nu este una festivă, ci administrativă și politică: formarea unui guvern capabil să guverneze într-un climat ostil și cu măsuri nepopulare la orizont. Nicușor Dan a vorbit despre un executiv „pro-european”, care să reunească toate forțele democratice din Parlament: PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile. Este o viziune ambițioasă, dar și complicată.
În mod ironic, cheia reușitei acestui proiect ține tocmai de cei care au fost adversarii lui direcți: PSD. Partidul Social Democrat a câștigat alegerile parlamentare și, prin urmare, are pretenția – legitimă, în logica aritmetică – de a da viitorul premier. Nicușor Dan ar prefera, conform surselor din echipa sa, un nume ca Ilie Bolojan, un administrator recunoscut, dar fără sprijin clar în actuala conducere PNL. Orice variantă în afara PSD trebuie, așadar, să fie însoțită de un pachet de negocieri care să convingă acest partid să accepte o formulă guvernamentală în care nu controlează Palatul Victoria.
Președintele nu poate obliga PSD să renunțe la această ambiție. Dar poate influența cursul negocierilor prin argumente, garanții instituționale și o presiune publică bine gestionată. Poate folosi tribuna prezidențială pentru a impune teme de discuție, poate media între facțiunile partidelor și poate cere claritate morală de la actorii politici. Este, în fond, un test de diplomație internă: cât de capabil este noul președinte să obțină consens în condiții de tensiune?
Pe termen scurt, cea mai eficientă contribuție a sa ar putea fi stabilizarea scenei politice și evitarea unei crize prelungite de guvernare. Dincolo de retorică, România are nevoie urgentă de un guvern funcțional, cu o majoritate clară, care să adopte măsuri dure: restructurarea aparatului bugetar, reformarea fiscalității, digitalizarea administrației. Toate acestea vor atrage nemulțumiri și proteste. Iar un președinte care inspiră încredere și transmite direcție clară poate fi elementul-cheie care face diferența între o guvernare de avarie și un moment de reformă reală.
Un alt plan important este cel instituțional. Nicușor Dan are, din această funcție, șansa să repornească motoarele instituțiilor blocate de ineficiență și cinism politic. Prin desemnări la Curtea Constituțională, prin influența asupra politicii externe, prin coordonarea CSAT și prin contactele internaționale, poate contribui la o relansare a încrederii în stat. Totul depinde de cum își construiește echipa de consilieri și de cum comunică publicul larg.
În plus, Nicușor Dan vine la Cotroceni cu o identitate aparte: nu este un politician clasic, nu are un partid în spate, nu controlează structuri teritoriale. Această lipsă aparentă de forță devine, în contextul potrivit, un avantaj. Îl eliberează de obligațiile tranzacționale ale politicii de partid și îl poziționează ca arbitru și mediator real. Însă acest statut presupune o condiție esențială: credibilitate constantă. Dacă ezită, dacă se izolează, dacă intră în jocurile de culise, va fi rapid marginalizat.
În fine, rămâne relația sa cu cetățenii. Nicușor Dan este un produs al societății civile și al activismului urban. A fost ales pentru că oamenii cred că este altfel. Dacă reușește să păstreze acest canal de comunicare directă cu publicul, dacă rămâne transparent, deschis și coerent, poate reface legătura ruptă între instituțiile statului și cetățeni.
Așadar, ce poate face Nicușor Dan ca președinte? Nu va tăia pensii, nu va semna bugete, nu va adopta legi. Dar poate seta direcția. Poate impune un ton. Poate cataliza schimbări. Și, mai ales, poate transforma funcția prezidențială într-un adevărat centru de echilibru și coerență într-o Românie obosită de haosul politic.
Miza este uriașă. Așteptările – poate nerealiste. Dar timpul de grație este foarte scurt. Dacă până la sfârșitul lunii mai nu va reuși să aducă o formulă de guvernare credibilă, mandatul său va începe cu stângul. Dacă, dimpotrivă, reușește să gestioneze tranziția cu luciditate și curaj, va câștiga nu doar o funcție, ci și o poziție de referință în istoria politică a României post-2025.
