De la activitatea secretă în Securitate la rolul său în SIE și integrarea în elita politică și de afaceri, o investigație asupra legăturilor ascunse și a manevrelor din culisele puterii.
„Am intrat într-o unitate SIE prima dată în februarie ’90 și eram minoritari, eram cîțiva cei noi veniți.” spunea Silviu Predoiu în 2019, într-un interviu la Europa Liberă. Însă, realitatea era cu totul diferită: în 1990, Predoiu fusese deja securist, activând din 1987 în calitate de locotenent-major de Securitate, sub numele conspirativ de Silviu Pumnea. Această denumire sugerează chiar posibilitatea unui stagiu de informator, deschizând astfel și discuția privind vechiul său rol de turnător.
Silviu Predoiu a deținut funcția de prim-adjunct la SIE timp de 13 ani și a fost director interimar pentru aproximativ șase ani. În exterior, el semăna cu o versiune amplificată a lui Coldea – însă, spre deosebire de acesta, care s-a alăturat Securității după 1990 din cauza limitărilor unei cariere civice, Predoiu și-a legat destinul de Securitate înainte de acea schimbare majoră.
Acest aspect a fost ascuns timp de 35 de ani, până când CNSAS a fost nevoit să examineze trecutul său în contextul candidaturii la președinție. Se știa din relatările presei de ani buni că există adevăr în poveștile despre Predoiu, dar oficial, nu fusese emisă încă o dezlegare. În toamna anului 2024, când mai mulți candidați la președinție se aflau în pericolul de a fi expuși ca turnători, acoperiți sau ofițeri, CNSAS a încercat pe furiș să modifice procedura de verificare a colaboratorilor Securității. Manevra a eșuat, iar instituția a fost nevoită să ofere, sub presiunea situației, clarificările necesare.
Documentul CNSAS arată că Silviu Predoiu a fost, oficial, ofițer de Securitate, cu gradul de locotenent-major, activând sub numele de serviciu Silviu Pumnea. Totuși, se subliniază că „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității.” Aceasta ridică întrebarea: ce a făcut, atunci, Predoiu? A lipsit de la serviciu? A primit indemnizații fără a se prezenta la îndatoririle sale? Sau, mai grav, a sustras fonduri din patrimoniul public sau a sabotat activitatea Securității din interior?
Această ambiguitate nu doar că ridică semne de întrebare privind activitatea sa, dar trage și o cortină de fum asupra unui întreg sistem. CNSAS, sub conducerea unor figuri precum Constantin Buchet, Cătălin Boris Precul, Germina Nagâţ și Ladislau Antoniu Csendes, pare să joace un rol ambiguu, favorizând apariția și ascunderea unor legături dubioase. Rezultatul este unul alarmant: vechii și actualii membri ai Securității, fie că au fost ofițeri, colaboratori sau agenți de influență, ocupă acum poziții de vârf în instituțiile vitale ale statului român și în mediul de afaceri.
Situația devine și mai gravă atunci când se constată că cel puțin doi din cei patru președinți ai țării au avut legături cu vechea Securitate – unul dintre ei chiar certificându-se ca turnător. De asemenea, cel puțin 14 premieri au fost implicați, fie ca turnători, fie ca acoperiți sau agenți de influență ai SRI și SIE. De la guvernatori de instituții vitale, precum cel de la BNR, la miniștri, deputați, senatori, primari, consilieri, prefecți și președinți de consilii județene, o rețea vastă pare să fie la cheremul vechilor structuri de securitate. Iar în mediul de afaceri, exemplul lui Dan Șucu – cunoscut sub numele conspirativ Mircea Crișan, turnător de volum plătit de ani la rând – aduce un plus de îngrijorare.
Această rețea complexă și bine ancorată ridică probleme fundamentale despre integritatea statului de drept și despre modul în care trecutul este folosit pentru a justifica prezența unor figuri controversate în prezent. Într-o societate democratică, transparența și responsabilitatea sunt esențiale. Dar, când vechiul Securitate se ascunde în umbra instituțiilor actuale, iar CNSAS pare să se acomodeze cu această realitate, întreaga societate este pusă față în față cu o dilemă istorică și morală.
Rămâne de văzut cum va evolua această situație. Întrebarea nu este doar despre activitatea trecută a unor indivizi, ci despre mecanismele de control și de verificare care ar trebui să asigure că astfel de legături nu vor mai influența deciziile politice și economice. Pe măsură ce se adună noi dovezi și se reaprind dezbaterile, presiunea pentru o clarificare completă a acestor fapte crește. Doar o reexaminare sinceră a trecutului poate conduce la reforme necesare pentru consolidarea statului de drept și pentru restabilirea încrederii publice în instituțiile statului.
