HomeEditorialLike-ul nu-i ca votul

Like-ul nu-i ca votul

Ca la fiecare rând de alegeri, românului i se măreşte lehamitea şi i se blegeşte entuziasmul. Că n-are, musiu, mă-nţelegi, dintre cine şi pentru cine să aleagă. I-ar fi plăcut un intelectual la Primărie, da’ intelectualii, se ştie, n-au şanse şi, paradoxal, par realmente nişte proşti în confruntările electorale. În afişe zâmbesc tâmp, viralele lor pe internet sunt făcute să entuziasmeze băieţii subţiri din advertising şi din multinaţionale plus o mână de activiste care îndeamnă poporul, pe Twitter şi pe Facebook, să citească şi să mediteze la soarta Planetei, rugându-se pentru reciclare şi indignându-se în faţa consumismului.

În mai toate oraşele mari candidează câte un băiat bun, care s-a pregătit pentru campania electorală aşa cum ştia el că se ia examenul de admitere la facultate: a citit, s-a documentat, e tobă de administraţie locală, visează formulele de rezolvare a PUG-urilor şi a PUZ-urilor, şi-a scris strategii de atac împotriva ţânţarilor, a şobolanilor şi a maidanezilor. Trezit din somn la ore mici, e pregătit să împărtăşească viziuni de dezvoltare urbană, să planteze copaci şi să salveze case de patrimoniu, dar e incapabil să mintă. Aşa că se mulţumeşte cu critica constructivă, care e bună şi ea, dar nu aduce voturi, chit că te umple de like-uri.

De partea cealaltă stau faraonii mumificaţi în piramidele puterii, care au învăţat de mult cum se ia votul. Nu e mare filosofie, pentru că gloata suferă de prostie, iar formulele savante sperie bizonii chemaţi la urne. Ei trebuie mânaţi de la spate cu îndemnuri clare din categoria „dă-mi un vot sau o iei în bot”, ori varianta mai soft, adaptată la criza economică, „vot să ai şi-ţi dau mălai”.

Prin urmare, campania e tranşată, însă o deplasare la urne nu strică niciodată, măcar pentru satisfacţia de a le vedea feţele transpirate de efortul chinuitor al păstrării ajutorului social. Când îi vedeţi în duminica votului, spuneţi-le că tocmai a anunţat Ponta tăieri de pensii şi micşorări de salarii în sectorul bugetar, măcar o dată-n viaţă să-i luăm şi noi la mişto, că ne-o fi ajuns atâta amar de ani de când ei ne tot iau de proşti.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare