Trăim cu impresia că politica românească e caracterizată printr-un haos total. Nimic mai fals. Este doar un haos controlat. Politica românească este atât de previzibilă încât nici amuzantă nu mai e, precum politicienii în particular. Ăștia sunt și
ei, evident, previzibili, dar somnul lui Crin încă mă amuză. Politica ca [sic!] fenomen general e de-o tristețe cruntă. Cazul Schengen ilustrează perfect cutuma asta. Toate partidele politice susțin ideea, dar atunci când dau de greu și europenii ne arată degetul dintre index și inelar spun toți, nonșalant, că și-așa n-aveam nevoie. Că respectiva facilitate, în cazul de față Schengen, dar putem insera aici orice, e, de fapt, un bonus. Că doar ne-am descurcat până acum și fără Schengen. Bine, dacă până la urmă ne dau ceva, dar mai puțin decât așteptam, suntem iarăși supărați. Păi cum să ne dea doar 40 de miliarde de euro? Firește că, până acum, când mai aveau puțin și ne alergau cu valiza ca știți voi cine, am cheltuit toate miliardele de la UE și acum suntem supărați că au mai închis din robinet. Nu contează că n-am fost în stare să accesăm miliardele alea. Important e dacă ne dau, să ne dea la fel, după aia să zică lumea că n-avem? E ca-n bancul ăla cu rabi. Altfel vorbești cu 1.000 de dolari în buzunar, chiar dacă nu-i cheltuieşti.
Să spui că Schengenul nu ne mai interesează, că până acum ne-am descurcat și fără, nu e doar o formă de ipocrizie, ci denotă tembelism. Susținem direct sau indirect o formă de impotență pe care nu poți s-o vindeci cu toate prafurile chinezești din lume, alifii, pastile, operații de mărire. Afirmațiile notabilităților din fruntea guvernului trebuie interpretate, de fapt, așa: nu ne interesează pentru că suntem incompetenți și
incapabili să ne facem datoria. Dacă am fi avut promisiunea că intrăm în Schengen, ne-ar fi interesat. Imaginați-vă un șomer care are șansa să muncească pe bani serioși. Numai că șomerul nostru e oaie cu șorici, leneș, dă rasol, astfel încât a doua oară nu-l mai cheamă nimeni. Iar apoi vine și zice: nu mă interesa jobul cu pricina. Până acum m-am descurcat și fără serviciu. Iar toată treaba asta sună cam așa: la ce ne-ar interesa orice dacă până acum și-așa nu am avut?
Mulți viteji d-ăștia pseudoeurosceptici uită de cozile la vize. Ca să vezi unde se băteau gladiatorii trebuia să completezi enșpe formulare. Se pare că uităm că acum putem merge oriunde cu buletinul. La fel, se uită că turiștii non-Schengen trec prin ţâșpe check-inuri. Dacă zbori cu escale, prin fiecare aeroport ești nevoit să te descalți, să scoți curele, ceasuri, brățări și piercinguri din ștremeleagă. La asta e bun Schengenul pentru cetățeanul de rând. Te duci glonț la treaba ta prin aeroporturi, vămi sau porturi. Pe partea economică direct, iPhone-ul tău vine mai repede. Pen’că nici tiristul nu mai stă cu orele la vamă. În fine, eu propun să se reintroducă vizele. Că doar până în 2007 ne-am descurcat și fără liberă circulație.
exclusiv online
