AcasăInterviuMiron Mitrea: „Nu-mi plac blondele, îmi place blonda mea!”

Miron Mitrea: „Nu-mi plac blondele, îmi place blonda mea!”

Om de mână forte, cândva, Miron Mitrea a cam fost trecut în ultima vreme pe linie ­moartă, fiind acuzat chiar că vrea să facă din partid un vehicul cu volanul pe dreapta.

Fostul ministru s-a scuturat de acuzaţiile de deviaţionism şi a mers, impasibil, înainte, ca un autentic Leu (e născut în august!). Acum, el e dornic să arate criticilor că încă n-a ajuns la vârsta la care să pape doar lapte şi corn, căci încă are colţi suficient de puternici ca să mai sfâşie şi-un ciolan.

Ce-a căutat un ardelean în Vrancea?

Iniţial, am vrut să candidez la Mureş, unde mă născusem. Dar Cozmâncă mi-a zis că n-am nicio şansă. Că plecasem de mult din Mureş, că nu mă ştia lumea, că trebuie să punem pe unul cunoscut în zonă… Aşa am candidat la Vrancea. Rău n-am făcut, că am ieşit deputat, dar ca să vezi ce ţi-e şi cu politica asta, la Mureş au numit candidat pe unul care n-avea nicio treabă cu judeţul, nicio legătură!

V-a trecut prin cap vreodată să vă radeţi mustaţa?

Nu mi-am ras mustaţa, în ultimii 35 de ani, decât de două ori! Şi nici n-aş fi tentat să renunţ la ea. Vedeţi, mustaţa e un fel de marcă a mea, un brand! Mitrea fără mustaţă n-ar mai fi Mitrea!

Cu ce maşină v-ar plăcea „să vă daţi”?

Păi… nu prea ştiu! Am avut un Range Rover care-mi plăcea, dar l-am scos la vânzare, că mi-a purtat ghinion. Precum probabil ştiţi, acum trei săptămâni am avut un incident rutier… Din cauză că maşina era foarte grea, deşi am pus frână din vreme, nu s-a oprit la timp…

Asta înseamnă că aveţi nevoie de o ­maşină mai uşoară. Un Logan, ceva patriotic, aşa?

Nooo!

Şi-a rupt vreodată fostul ministru Miron Mitrea maşina prin gropi?

Şi-a rupt-o! Într-o seară, soţia m-a invitat la un restaurant, eram pe undeva prin Voluntari şi am intrat într-o groapă de credeam că nu mai ies! Culmea, asta se întâmpla chiar când era ministru! De altfel, aşa a ajuns şoseaua de centură a Capitalei de la Sectorul Agricol Ilfov în jurisdicţia Ministerului Transporturilor şi a fost, pentru prima oară, reabilitată.

Deci asta e soluţia reparării drumurilor: să cadă cât mai mulţi miniştri în gropile din asfalt!… Hai să trecem de la maşini la lucruri mai serioase. Ia spuneţi, ce femei vă plac mai mult: blondele sau brunetele?

He, he… Nu-mi plac nici brunetele, nici blondele! Îmi place blonda mea!

Bere sau vin?

În general, vin. Mi se pare mai serios. Berea e aşa, mai de vară…

Definiţi-l în trei cuvinte pe Ion Iliescu.

Să spunem… serios… dedicat… retras.

Daţi-mi alte trei pentru Vanghelie.

Vanghelie? Activ… de fapt, nu activ… mai bine spus foarte activ… hiperactiv!… decis… şi… gagicar! Ha! Ha! Ha!

Dacă Adrian Năstase ajunge la închisoare, o să-i aduceţi pachet la vorbitor?

Nici nu-mi pun problema!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare