Gardienii Galaxiei – The Movie (2014)
Acțiune – SF bine creat. Mergi la 3D.
Umor – sarea și piperul.
Aventură – Studiorile Marvel se pricep la așa ceva.
Nota – 8,7 (dacă vom considera filmul strict în sfera SF)
După cum bine știți, nu povestesc filme, ca să le vedeți voi cu ochișorii voștri. Iar la Gardienii Galaxiei vă sugerez să ajungeți doar dacă vă plac SF-urile. Altfel, nu prea vă văd bine. Avem animale care vorbesc – și cât de bine o face ratonul Rocket prin vocea lui Bradley Cooper, raton cu inteligenţă umană, inteligență superioară parlamentarilor români. Avem și copaci care vorbesc – adică Vin Diesel, vocea copacului umanoid Groot ce deține puteri supranaturale. Un fel de Băsescu supranatural. Doar că Groot acționa pozitiv. Mai mult, avem femeia verde (Gamora, adică Zoe Saldana) și Star Lord-ul poznaș, un pământean răpit de pe la noi în 1988. Această echipă devine, pe drept cuvânt, "eroul peliculei".
Filmul e realizat foarte bine. E clar că ești într-o lume SF. Chiar au fost momente în care mă simțeam ca în jocurile pe consolă. Deci, împătimiții, pe ei! Sunt o grămadă de extratereștrii buni sau răi, pictați bine și adăugați lângă comedia plină de acțiune. Și, da, adăugăm un strop de dramă.
Efectele excelente dau savoare, iar grija de a salva galaxia are întorsături de situație demne de o imaginație specială. Atenție, nu e un SF clasic, ci mai degrabă un space opera.
Din simpli (deveniți) deținuți, echipa 'de băieți' intră într-o cursă în care se plimbă prin Univers, la început pentru a vinde Globul (şparlit de Star Lord) în care se ascunde o energie colosală, după care, pentru a-l recupera pe acesta din mâna celor răi. Nu dau detalii. Aș mai adăuga buna dispoziție creată permanent de către personaje. Un fel de BD cu Dem Rădulescu. Iar la final, am să vă rog să rămâneți pe scaun până se sfârșește distribuția, căci ultimele zece secunde aveți o mare surpriză. Nu, nu iese din criză România. E ceva mai bun. Spor la bilete!