„Eu nu am rupt nicio alianță. Dacă s-a rupt ceva, eu am rupt.” – V. C. Tudor
Alianța politică dintre cei doi dilimani de frunte ai țării, Vadim și Becali, s-a rupt înainte de a începe să ruginească. După doar o lună de miere plină de năbădăi, cei doi mari tribuni ai mahalalei și-au tras palme și au plecat, fiecare la mama lui acasă, să-și ia tratamentul. În mod destul de surprinzător, clovnul Becali a fost cuviincios la despărțire, abținându-se de la aprecieri scandaloase legate de mama fostului partener. În schimb, pacientul numărul 1 al Socolei, Vadim Tudor, a declarat, din adâncul gândirii lui: „Eu nu am rupt nicio alianță. Dacă s-a rupt ceva, eu am rupt”. OK, nici eu n-am scris acest articol. Dar dacă l-a scris cineva, eu l-am scris!







