HomePolitic11-le politic ideal cu care îi vom bate pe...

11-le politic ideal cu care îi vom bate pe olandezi și pe turci

După ce Victor Pițurcă a anunțat, ieri, lotul României pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal de pe plajele din Copacabana din Brazilia, din anul de grație 2016, Academia Cațavencu vine cu propria sa propunere pentru o echipă formată din unsprezece politicieni-belea, care ar putea să bată la olandezi și la turci ca la fasole. Iată ce echipă ar putea alinia bătrânul antrenor Ion Iliescu, acest nea Imi al politicii neaoșe, în clasica formula 4-4-2.

Portar: Goalkeeperul ideal pentru naționala României este nimeni altul decât regele Mihai. Cu ajutorul urechilor sale puțin clăpăuge, ar reuși să respingă orice șut al adversarilor.

Fundaș-dreapta: Ioan Ghișe; cu viteza sa de trepăduș pe cocaină, este în stare să distrugă atacurile adverse, dar și să ajute ofensiva, la fel cum a făcut-o după invalidarea referendumului.

Fundaș-stânga: Adrian Năstase reprezintă omul potrivit la locul potrivit. El este singurul fundaș cu adevărat de meserie pe culoarul de stânga al lumii politice.

Fundași centrali: În centrul defensivei ar putea juca Vasile Blaga și Marian Vanghelie. Bossul pedelist, cu moaca sa de bulldog, ar băga, cu siguranță, spaima în atacanții olandezi sau turci. Și primarul-care-este ar fi un fundaș excelent, deoarece, crescut în Rahova, știe cum să le dea atacanților de să-i julească, să-i cotonogească sau să ciupească vreun fault.

Mijlocaș la închidere: Dan Voiculescu, deoarece se pricepe cel mai bine la distrugerea jocului adversarului.

Mijlocaș la construcție: Nimeni altul decât MRU, cel care se tot chinuieşte, de când a intrat în politică, ba să construiască un ONG, ba un partiduleț.

Mijlocaș-dreapta: Sorin Frunzăverde, deoarece fuge foarte repede pe culoarul de dreapta al politicii românești, cu o viteză care l-ar face invidios și pe Bănel Nicoliță. Uitați-vă numai cât de repede a plecat din PDL către PNL când a dat puțin de greu.

Mijlocaș-stânga: Victor Ponta, pentru că ar forma un cuplu sudat pe flancul nostru stâng, alături de Adrian Năstase.

Atacanți: Traian Băsescu, președintele jucător, adevăratul golgheter al politicii românești din ultimii 8 ani, și Crin Antonescu, cel care încearcă să-i copieze modelul. Există o posibilitate ca cei doi să-și fure mingea sau să se faulteze între ei, dar sigur nea Ilici o să reușească să-i împace cumva.

Desigur, niciun meci nu este complet fără o colecție de majorete ori ultrași. La primul capitol vor intra bombele sexy ale politicii de Dâmbovița, adicătelea Elena Udrea, EBA, Gabi Firea și Lia-Olguța Vasilescu. Ultrașii vor fi nimeni alții decât Badea, Ciutacu, Gâdea, dar și Radu Moraru, Grigore Cartianu, Ion Cristoiu și întreg aliotmanul de la B1 TV.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare