Partidul Național Liberal (PNL) a reușit să organizeze alegeri interne pe care le-ar fi invidiat chiar și Partidul Comunist Român (PCR).
Nicolae Ceaușescu tot mai avea câte o marionetă contracandidat, dar la alegerile pentru noua echipă de conducere a PNL nu a fost loc de așa ceva.
Aceasta, probabil și din cauza crizei de păpușari de pe piața muncii din țara noastră.
În PNL, marionetele au scăpat din ațe și dansează singure, îmbrăcate la patru ace, cu cravate multicolore.
Pentru a nu le da ecuații dificile în privința acordării votului, Lucian Bode, Rareș Bogadn & co. au fost scutiți de a doua variantă.
Virgil Popescu a fost singurul contracandidat pentru un deja ales în noua conducere a liberalilor, dar nu s-a mai întors de la toaletă, când s-a strigat prezența.
Singurul efort pe care au fost nevoiți să-l depună noii aleși ai PNL a fost acela de a asculta în picioare întreg discursul scurt, dar rostit foarte lung, al președintelui semiautoproclamat Nicolae Ciucă.
Precizăm că discursul președintelui PNL a fost rostit în pauzele de “ăăăă”.
Nicolae Ciucă a fost, la rândul său, unicul candidat pentru funcția de președinte al PNL, tocmai pentru că nu a existat un contracandidat dispus să aștepte până când premierul general și-ar fi rostit discursul de campanie.
După alegerea noii conduceri a partidului istoric – posibil, istorie – PNL, Nicolae Ciucă a declarat: “Ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă (…) ăăăă”.
Președintele Klaus Iohannis l-a înțeles.