HomePoliticBăsescu şi-a făcut asigurare de viaţă politică

Băsescu şi-a făcut asigurare de viaţă politică

Vine o vreme când şi cel mai temerar pirat simte nevoia să se tragă la gura şemineului şi să bea ceai cu rom, în proporţie inversă decât bea în tinereţe rom cu ceai. Cârligul care-i serveşte drept mână stângă i-a ruginit, nu mai vede bine nici cu ochiul teafăr (celălalt ochi l-a pierdut acu’ aproape juma de secol, prin cine ştie ce încăierare şi de atunci îl are acoperit cu o fâşie neagră de piele), iar papagalul de pe umăr e împăiat demult şi are instalat în interior o chinezărie care, ori de câte ori începe piratul să sughită, începe şi ea să cânte: „Şapte inşi pe lada lui, ho, ho, ho. Şi o sticlă de rachiu, aoleo!”.

Piratul Băsescu a îmbătrânit şi el. L-au părăsit şi Blaga, şi Boc, şi Udrea, şi Anastase, l-a părăsit şi curajul. Pur şi simplu, i s-a făcut frică. El, care înfrunta hulele oceanului pe vremuri, a ajuns acum să se sperie şi de furtunile într-un pahar cu apă ale băloşilor care-l hulesc pe la Antena 3. Dar frica e un sentiment uman. Nimeni nu poate fi condamnat că se teme pentru viaţa lui. Cu atât mai puţin un politician care tremură pentru viaţa lui politică.

Însă şi prevederea e un sentiment la fel de uman. Până acum, vijeliosul Băsescu n-a avut-o şi s-a avântat în luptă chiar şi când nu mai avea muniţie să-şi ciuruiască duşmanii. Acum, probabil că a mai găsit pe undeva, la ocazie, nişte prevedere la mâna a doua, şi uite că-i prinde bine la bătrâneţe. Pentru că, nu ştiu dacă ştiţi, preşedintele şi-a făcut asigurare. Nu d-aia de viaţă, că aia e banală, ci d-aia de viaţă politică, de care nu au mulţi. Unde mai pui că asigurarea e valabilă nu doar în România, ci şi în toate statele UE, fiind semnată, pe lângă dottore Ponta, şi de celebrul profesor Martin Schulz, liderul socialiştilor europeni.

Foarte bine a procedat Băsescu cu asigurarea asta! Nici nu vă daţi seama ce bine o să-i prindă! Păi, numai gândiţi-vă câte pericole implică viaţa de preşedinte – suspendarea sau demiterea sunt mizilicuri pe lângă alte chestii grave care i se pot întâmpla. Uite, de pildă, acum vin sărbătorile şi s-apucă omul să-nghită un porc întreg pe nemestecate. Dacă porcul are trichineloză, n-o păţeşte Băse? Ba o păţeşte! Pe când aşa, asigurat, îl doare la cipilică! Sau e invitat, într-o zi, la vreun dineu, la o ambasadă asiatică, unde i se pun pe dinainte tot felul de boluri, care cu muşchiuleţ de broscuţă, care cu costiţe de pisoiaş, care cu guşulină de vărănel.

Ce face dacă-i vine rău de la atâtea delicatese? Nici SMURD nu-l mai scapă fără vreo asigurare de viaţă politică plătită la zi! Nu mai zic când e la Predeal şi, ca să nu stea în coadă cu toţi paizanii, ia elicopterul spre Bucureşti. Dacă nu-s elicele bine curăţate de zăpadă? Dacă ciumpalacul de Badea l-a sabotat şi a pus neşte fire pă invers, să facă scurtcircuit prezidenţial? Nu păţim şi noi ca polonezii, cu preşedintele lor? Ori un alt exemplu: să zicem că ies într-o seară Băsescu cu Becali, trecând peste animozităţi politice, să bea şi ei un şpriţ, un carcalate, mde, ca băieţii! Dacă dă vreun bizon cu maşina peste Loganul pe care preşedintele-patriot îl conduce preventiv la ieşirea din cârciumă?

Aşa că bine a făcut Băsescu că şi-a luat asigurare de viaţă politică de la Schulz şi Ponta. Acum poate şi el să-şi trăiască liniştit bătrâneţile la Cotroceni şi să nu se mai teamă că, într-o noapte, derbedeii de Ponta şi Crin, ba chiar şi Ăla Micu’, nărăvit la prostii, i-ar putea trage un sac pe cap, făcându-l să dispară din istoria României mai misterios decât a dispărut Elodia.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare