HomePoliticCazul Vosganian revoltă infractorii din România: „vrem să fim...

Cazul Vosganian revoltă infractorii din România: „vrem să fim egali!”

După decizia Senatului de a nu permite Justiției să îl cerceteze pe Varujan Vosganian, infractorii români se pregătesc de grevă generală. Pe toți îi nemulțumește faptul că unul ca ei a fost tratat preferențial, că dreptatea a fost încălcată.

„Nimeni nu e mai presus de Lege, așa am auzit că scrie la Constituție. N-avem încotro, trebuie să fim cu toți egali, legea ne obligă. Nu egali cu pulimea, dar egali între noi, hoții”, a declarat un importator de cârpe chinezești, care urmează să fie vândute în magazinele de fițe drept marfă originală.

La fel de iritați și de vocali sunt și hoții de fier vechi, autointitulați „cei mai curajoși dintre șmenari”. „Nu ne întreabă nimeni cât ne e de greu să furăm o șină de cale ferată chiar din fața locomotivei sau brațul unei macarale, uneori cu paznic cu tot. Aici, dacă nu ai meserie în tine, ești futut. E greu, că piața e în scădere, n-a mai rămas prea mult de șterpelit după politicieni și doritori sunt mulți, că lumea moare de foame și nici măcar proștii nu mai vor să muncească azi cinstit în România. Trebuie să ai pont, scule, pile, relații. E concurență. Și d-aia ne ofticăm pe domnu` Vosganian, care a furat liniștit, cu acte, și-acuma mai are și curu` păzit de colegi. Nu e corect așa”, declară Mario, „operator” pe București- Constanța.

În toată țara se vor organiza azi manifestații de protest, prin care hoții vor să-și arate solidaritatea de breaslă. „Ori suntem cu toții hoți, ori nu mai suntem”, este deviza lor. „Dacă Vosganian nu poate fi săltat de Justiție decât cu acordul colegilor, așa vrem și la noi. Dacă m-a prins c-am furat din mașini să nu fiu cercetat decât după acordul hoților de mașini din România. Așa e corect. Păi ce plm?!”, declama dis-de-dimineață, la ieșirea din „tură”, un șmanglitor bucureștean.

Hoții cer egalitate în drepturi, adică să nu fie judecați decât cu acordul majorității semenilor lor, iar dacă, în cazuri extreme, se ajunge în sala de judecată, magistrații să fie aleși dintre hoți, „căci numai noi putem înțelege ca lumea meseria asta”.

exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare