AcasăPoliticParlamentCum să demisionezi cu viteză de Mel(c)eșcanu

Cum să demisionezi cu viteză de Mel(c)eșcanu

Liderul partidului de galerie, Forța Națională, Teodor Meleșcanu, a demisionat, dar rămâne cu Parlamentul.

După o îndelungată relație cu funcțiile călduțe ale politicii dâmbovițene, fostul președinte al Senatului nu se poate desprinde de fotoliul de al doilea om în stat, care i s-a mulat perfect pe spatele costumului.

Și totuși, Toeodor Meleșcanu a reușit să facă pasul uriaș.

În cele din urmă, ruleta uite demisia, nu e demisia a dus la eliberarea funcției de președinte al Senatului.

Acum, Meleșcanu are mai mult timp la dispoziție, pentru a se concentra pe formațiunea politică liliputană, dar cu potențial de alianțe mari.

Campionatul politic intern pare să fie din ce în ce mai acaparat de partide de una-două persoane.

Se pare că noul mod de a face politică, din anul 2020, presupune ca fiecare politician să aibă propria formațiune minusculă.

O mare performanță a fost realizată de președintele interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, buzoianul reușind să transforme cea mai mare formațiune politică din România în una de o persoană, pentru a face față noilor tendințe, impuse, în mare măsură, și de amicul său, liderul Pro România, Victor Ponta.

Totuși, Teodor Meleșcanu este invidiat, cel mai mult, de către președintele ALDE România, Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta, cu toate că este un cunoscut fan al motocicletelor capabile să atingă viteze foarte mari, ar vrea să poată părăsi funcțiile prețioase cu acelaș ritm, de Mel(c)eșcanu.

Dar, nici măcar Călin Popescu Tăriceanu nu a ajuns la experiența lui Teodor Mleșcanu.

De altfel, Meleșcanu este singurul de pe scena politică dâmbovițeană, care se poate mândri cu mai multe căsnicii de partid, decât actualul lider ALDE România.

Până și Duncan Macleod se vede un simplu muritor, pe lângă eternul ambasador, ministru, șef de serviciu și parlamentar Teodor Meleșcanu.

Adevărul este că doar un nemuritor din Parlamentul României ar fi putut să prindă taote depunerile de jurământ, demisiile și revenirile lui Teodor Meleșcanu.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare