Dârzul Marean nu se teme că ar putea pierde Primăria. De altfel, cu doi contracandidaţi pe care-i cheamă Mugur şi Corin, nimeni nu s-ar teme.
Când îşi aminti că e în campanie electorală, Marean tocmai isprăvea de povestit Oanei Mizil o anecdotă adevărată despre el. „… şi când interlopii au început să facă glume pe seama ta, iubito, deci m-am inervat şi, chiar dacă eram legat şi de mâini, şi de picioare, i-am caftit pe toţi doişpe cu lovituri letale de gât”, zicea Marean, iar Oana îl privea cu acei ochi umezi şi înţelegători, cu care oamenii maturi se uită la copiii îmbrăcaţi în Superman.
Pentru un plus de credibilitate, Vanghelie luă la pumni un perete în drumul spre toaletă, unde se încuie ca să geamă în voie. În timp ce-şi spăla de sânge mâinile zdrelite, edilul avu revelaţia candidaturii sale la Primărie. Cu un efort supraomenesc care-i provoca întotdeauna o durere insuportabilă de cap, Marean începu să gândească. Îşi aminti de contracandidatul său Corin Romanescu, de afişele lui uriaşe care blochează trotuarele şi de isteţimea cu care evitase să spună explicit că e de la UNPR, o garanţie a eşecului. De asemenea, îi trecură prin minte interviurile date de celălalt contracandidat al lui, Mugur Mihăiescu, în care se căznea să facă glume. Poantele erau cam slabe, dar lumea din sector care ştia să citească râdea la ele. „Deci gata, nu mai pot sta toată ziua cu mâinile în sân, chiar dacă nu-i sânul meu şi mi-e greu să mă despart de el”, conchise Marean. „E momentul să fac ceva pentru oameni. Ceva atât de măreţ, încât numele de Vanghelie să fie pe buzele tuturor”.
Undeva la capătul lumii civilizate, acolo unde extremitatea Sectorului 5 se pupă franţuzeşte cu tărâmul lui Piedone, curge la vale Şoseaua Giurgiului. Pe partea dreaptă cum o iei spre puşcăria Jilava sunt nişte blocuri, perverse şi bigame: cu faţa şi-o fură de la Piedone şi cu spatele, de la Vanghelie. Ceea ce înseamnă că, în acelaşi apartament, în dormitor eşti în Sectorul 5, iar în bucătărie te afli în Sectorul 4. În faţă, grasul de la 4 a construit, din metru-n metru, locuri de joacă pentru copii ziua şi pentru drogaţi noaptea. În spatele blocurilor era o pădurice care prezenta multiple avantaje: copiii n-aveau loc să zburde pentru că s-ar fi lovit de copaci, iar drogaţii n-aveau loc să se drogheze căci, după o doză, s-ar fi lovit de copaci. Era linişte deci.
Numai că lui Marean Vanghelie nu-i place liniştea. Fără să vrea, o asociază cu gânditul şi iar îl ia durerea de cap. În timpul unei vizite electorale prin sector, primarul descoperi anomalia. În sectorul în care nunţile, botezurile, zilele de naştere ale lui Pralea şi victoriile Stelei se sărbătoresc în stradă, cu taraf, nu putea fi linişte. „E inuman! Aceşti locatari au fost victimele unui sistem ticăloşit, care i-a privat de manele, de dueluri cu săbii ninja şi de prieteneştile violări de domiciliu”, îşi spuse Marean şi se apucă de treabă.
La ordinul lui, copacii au fost retezaţi şi din pământ a răsărit betonul. Din loc în loc a montat tăbliţe cu numele lui, iar dorinţa lui s-a împlinit. Acum, toată lumea e cu numele de Vanghelie pe buze, numai că are un „băga-l-aş” ca introducere.
