AcasăPoliticDați, totuși, un ban, pentru bugetul lui Nicușor Dan!

Dați, totuși, un ban, pentru bugetul lui Nicușor Dan!

Primăria Municipiului Bucureşti, condusă de Nicușor Dan și de o majoritate PNL – USR – PLUS, a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în municipiul București, începând cu anul 2022, propunând ca obligațiile fiscale să crească doar în funcție de inflație, mai exact cu 2,6%.

Faptul în sine a fost aplaudat din buze, pe toate fronturile, de progresiștii inconștienți, care nu au habar de cât e de greu să faci ceva durabil și fățos în Capitală, câtă vreme nu ai un leu la buget iar în spatele tău nu stă vreun clan cu tradiție în șperț și învârteală din Voluntari.

Ca tare, înainte de a se grăbi cu dezbaterea aia, îi sugerăm lui Nicușor ca, fie și așa, în situația în care nu va umbla decât inflaționist la impozitele localșe, să ia totuși în calcul introducerea câtorva noi dări speciale, numai bune pentru consolidare. Bugetară, adică.

Așadar:

1. Prima taxă nouă, numită bouvinietă, va fi plătită de toţi cârnații provensali care intră cu cazanele pe patru roți în Bucureşti, inclusiv de şmecherii ăia din Constanţa, la care şi bucureştenii au cotizat atâţia ani. Ea e menită să contribuie la finanţarea autostrăzii suspendate, dar ar putea asigura şi măcar primele două niveluri pentru o casă nouă a domnului Primar general. Cu siguranță bouvinieta e o taxă mişto, fiind menită a penaliza nesimţiţii care au prostul obicei să ajungă cu maşina proprietate personală până în centru, în loc să o lase undeva pe la Glina, Voluntari sau Baloteşti, pentru a veni de acolo apoi pe bicle, trotinete sau, așa cum ne arată domnii miniștri că se poate, pe jos și cu fularele în vânt.

2. A doua taxă ar fi taxa pe dat prin gropi: în Bucureşti există atâtea cratere în asfalt, încât e imposibil să mergi un kilometru şi să nu te hurducăie vreunul. Experienţa unui drum prin Capitală este, din acest punct de vedere, unică şi ca atare ea ar putea fi taxată. Nu de alta, dar ştiţi câţi bani dai ca să participi la o cursă off-road prin cine ştie ce coclauri? Bani grei, vă spun eu. Pe când aşa, ai ocazia să faci pe pilotul de raliu de curse pe teren accidentat, fără să te mai deplasezi până la munte.

3. Taxa pe trecutul străzii: există o expresie tradiţională, foarte populară în Bucureşti – „Bă, n-am bani nici să trec strada”. Evident, nimeni nu s-a gândit până acum cum ar fi să plăteşti ca să treci strada, dar dacă tot există o asemenea expresie n-ar fi păcat ca ea să nu se materializeze? Până când să ne mai batem joc de tradiţii, nu?

4. Taxa pe noxele trecătorilor și ale participanților la trafic: cercetătorii australieni au demonstrat, încă de acum 15 ani, că un important factor de poluare îl reprezintă pârţurile vitelor. Cică vânturile patrupedelor ar polua planeta mai abitir decât toţi caii-putere ai autovehiculelor. Este firesc deci, în acest context, ca Nicușor Dan să pună şi o taxă pe pârţuri. Veţi spune că e absurd, întrucât nu trec cirezi de vite prin Bucureşti. Păi, nu trec, fiindcă stau cu orele la semafor, cum să treacă? Şi n-aţi auzit de mii de ori până acum zbierete în trafic: „Unde te bagi, băi, boule?”, „Aşa, bizonu’ dracu’, ia-mi faţa, că ţi-a luat mă-ta bandă!” sau „Nu vezi, fă, că am prioritate, vaca naibii, ai luat carnetul pe pxxxă, de blondă proastă ce eşti!?”. Ei, şi toţi aceşti bizoni, boi şi vaci, aflaţi la volan, ce-i drept, nu trag şi ei pârţuri, acolo, în habitaclu? Ba trag! Atunci, dacă trag, nu ar fi benefic să-i impoziteze nenea Nicușor?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare