Deși o lume întreagă îl crede pe tovarășul Nicolae Ceaușescu mort și îngropat, adevărații români patrioți care citesc zilnic informațiile transmise din astral de daci, reptilieni și șerpilieni știu prea bine că aceasta este o minciună imperialistă, creată de slugoii lui Soroș pentru a ne induce în eroare, ca popor. De fapt, Înțeleptul Cârmaci trăiește, de 26 de ani, în Cuba, alături de tovarășa sa de viață, ambii fiind extrem de bine conservați, grație unei rețete cu polimeri și poliperi care îi aparține chiar Savantei de renume mondial.
La 98 de ani, nea Nicu își va serba ziua de naștere într-un cerc restrâns, alături de Fidel Castro, Leonid Brejnev și Kim Ir Sen, în vreme ce bunul lor prieten, Elvis Presley, le va fredona la ureche romanțe rock de neuitat și cântece de petrecere. Deși e foarte bucuros că se numără printre puținii români care vor trăi mai mult decât Ion Iliescu, Ceaușescu i-a declarat reporterului nostru că un singur of are, de ziua lui: că nu l-a vizitat, până acum, și urmașul lui în funcție, Klaus Iohannis. ”Am înțeles că merge prin toată lumea, prin Caraibe, prin Florida, prin Baleare, prin Austria, dar la mine când are de gând să vină? Probabil el nu știe, că Mihalache a adormit înainte să-l anunțe, dar turismul s-a dezvoltat foarte mult în Cuba, în ultimii ani. Ar face bine să mă viziteze tovarășul Iohannis, poate îi mai dau și eu un sfat, o vorbă bătrânească, să știe cum să-i mai mintă pe fraierii ăia de l-au votat și să mai câștige un mandat. Plus de asta, aici, în Cuba, se pot bronza excelent, și el, și tovarășa Iohannis. Că mâine-poimâine vine vara și cum să-și scoată ea în lume genunchii nebronzați?”