La 90 de ani torționarul Vișinescu înfundă pușcăria pentru orori inimaginabile comise în anii de glorie ai comunismului. Judecând după fapte și răsplata lor tardivă optimiștii sunt fericiți. Din perspectiva oamenilor cu picioarele pe pământ știrea este mai de grabă negativă. Pentru că a trecut un sfert de veac până ca un satrap să ajungă în temniță și că figuri la fel sinistre ca Alexandru Nicolschi alias Boris Grünberg sau Nicolae Pleșiță au crăpat în paturile lor, cu pensii de la stat și onoruri militare la îngropăciune. Nici măcar un fir de păr nu li s-a clintit acestor criminali pentru că statul postrevoluționar român a fost acaparat de gașca de comuniști condusă de Ilici Iliescu, Sașa Bârlădeanu sau Silviu Brucan.
Vestea bună este că încarcerarea lui Vișinescu ne dă speranțe că Ion Iliescu are și el șansa lui pentru a ajunge curând la pușcărie. Salvat de Kodruța, care a închis dosarul mineriadei și l-a scos de sub urmărire penală, Ilici ar putea, până la urmă, să-i țină companie torționarului Vișinescu, după ce dosarul a fost redeschis. Fanii încarcerării lui nea Nelu erau sceptici bazându-se pe vârsta boșorogului. Condamnarea lui Vișinescu ne arată că infracțiunile grave te trimit după gratii la orice vârstă. Este și cazul coșmarului nostru Ilici, care este acuzat, în principiu, de fapte similare. Iar dacă pe traseu mai apare vreo kodruță ceva mai avem o speranță. CEDO poate cere autorităților judiciare românești să repare porcăria comisă de procurorii militari și să instrumenteze dosarul revoluției. Ceea ce ar echivala cu internarea lui Iliescu pentru cel puțin 20 de ani la reeducare. Să fim optimiști, zic!