AcasăPoliticIohannis a băut din cana uitată de Ghinion Iliescu

Iohannis a băut din cana uitată de Ghinion Iliescu

Primul turist al țării aduce ghinion coaliției de guvernare puse pe proiecte mărețe, peste tot pe unde se deplasează.

Și nu este vorba de criticile aduse pentru nenumăratele plimbări extravagante pe banii statului, ci de catastrofele ce vin negreșit după fiecare laudă a președintelui Klaus Iohannis la fiecare inaugurare a partidului unic, PSDNL.

De la spitale în care plouă cu găleata, la poduri crăpate sau din care curg șuruburile, la pacienți care mor la câteva ore după vizita prezidențială, toate scufundă și Guvernul/Partidul Meu.

PSD-iștii mai cu experiență în vremuri cu partide unice își amintesc de Ghinion Iliescu, președdintele care atrăgea năruirea, la fiecare tăiere de panglică.

Se pare că Ghinion Iliescu a uitat o cană la Palatul Cotroceni, iar Klaus Iohannis a băut din ea.

E posibil să fi băut și Traian Băsescu din aceeași cană, însă efectul ghinionului a fost anesteziat de alcool.

Klaus Iohannis a ajuns însă pas cu pas să le aducă ghinion nu doar colegilor săi profesori care nu au putut avea la fel de mult succes la meditații, ci tuturor cetățenilor care așteaptă nerăbdători un proiect major de infrastructură.

Acum, specialiștii din Guvern se tem de un dezastru de mediu, după ce primul turist a vizitat Delta Dunării, pentru a le demonstra românilor că la pește se poate da și din barcă, nu doar de pe podul de la Brăila, chiar fără a exista riscul să prinzi un pește care a înghițit șuruburi.

Ilustrație: Marian Avramescu

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare