AcasăPoliticParlamentLegi de nevoi personale pentru țeparii din Șparlament

Legi de nevoi personale pentru țeparii din Șparlament

Politicienii români și-au mai tras o lege de nevoi personale în Senatul României. Cot la cot, cu entuziasm, senatorii PSD și PNL au votat pentru adoptarea proiectului de lege prin care creditorii nu se pot atinge de datoriile partidelor în perioada alegerilor locale şi parlamentare. Ne-au demonstrat încă o dată că Uniunea Social Liberală există, încă mai fură de la noi. Ambele partide au adunat datorii mari care îi împiedică să-şi finanţeze campania electorală pe vechea lege care-i dădea pe mâna creditorilor. Când e să-i atingi la buzunar politicienii români se solidarozează cu ebtuziasm împotriva legii. Dacă însuși actualul președinte lăsat fără o casă achiziționată cu rea credință a ținut să se declare nemulțumit de hotărârea judecătorească, ce să ne așteptăm de la restul politicienilor aciuați în Șparlament?

Ca o paranteză, apropos de Grupul Infracțional Organizat care ne face politicile în România, încă un prea cinstit și sărac pesedist a fost adus cu mandat la Direcția Națională Anticorupție. Candidatul PSD la Primăria Secorului 5 (că, deh, era și președintele de organizație), deputatul Cristian Rizea se delectează cu întrebările procurorilor DNA într-un dosar în care, potrivit unor surse judiciare, are calitatea de suspect pentru trafic de influență. Din cauza faptului că șparlamentarii colegi din Camera Deputaților nu s-au învrednicit să pună de o Lege a lobby-ului, Rizea va da socoteală pentru că în schimbul minusculei sume de 300.000 de euro ar fi încercat să-i pună într-o afacere pe cei de la RA-APPS și Primăria Chiajna.

Revenind la colegii șparlamentari din Senatul României, sunt uimit să aflu că, pe lista cu cei care au votat să-i lase cu buzele umflate pe cei de ale căror servicii s-au folosit în campania electorală din 2012, găsesc nume care și-au făcut un principiu din a clama cinstea și onestitatea. Alde Blaga, alde Tișe (și alți foști pedeliști de bine), băieți și fete care se băteau cu cărămida judecății cele drepte împotriva celor care au suspendat pentru o lună legea pentru a permite aleșilor locali să se transfere de la un partid la altul, au ales să suspende și ei legea pentru o scurtă perioadă, cât să nu le devină banii de campanie traseiști către cei pe care i-au tras pe sfoară.

Cel mai amnezic este Blaga: la nici o zi după ce a votat cot la cot cu PSD, se dă rănit în aripă și nemulțumit de cum colaborează unele filiale PNL din teritoriu cu filiale ale PSD. Bă-băiatu, domnu’ buldog, dacă mătăluță dai exemplu la cel mai înalt nivel, ce pretenții să ai de la “pilime”?

De bucurie că ne merge bine și am cheltuit banii europeni pe autostrăzi scufundabile și pe școlarizarea buzunarelor defavorizate ale bieților țigani Voicu și Păun, Comisia Europeana a blocat plata a 167,9 milioane de euro către România, reprezentând cheltuieli efectuate în proiecte europene derulate în Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Numai atinși la buzunare s-or mișca și guvernanții noștri să scoată țigănia din mafia celor care lucrează cu fonduri europene. Dar parcă văd cum au să descopere cei de la guvernare niște florăres și niște băbuțe care vând usturoi “neapcizat” pe care să arunce vina. Că în România nici nu mai știm cine a inventat corupția: ea însăși, ca să existe (să aibă și procurorii ce lucra), sau funcționarul, ca să-și justifice inutila existență?

Bineînțeles că banii refuzați la plată reprezintă cheltuieli efectuate, după luna august 2012, de către beneficiari care au derulat proiecte pe fonduri europene POSDRU. Adică după ce s-a prăbușit PSD cu ajutorul PNL peste România chipurile să-i repare ceea ce era de reparat. Și i-a reparat de nu mai are nimeni ce strica. Banii despre care vorbim, au avut grijă Ponta și ai lui să-i înfunde de la buget în buzunarele găștii lor de interese. Statul (adică buzunarele noastre de contribuabili) nu mai vede banii înapoi până nu se lămurește cine ce anume a furat. Așa că nu este de mirare faptul că ai lui Ponta (iar ai lui Cioloș au preluat pe nebirișcate) au prăvălit ANAF-ul peste PFA-uri, micile intreprinderi și liberii profesioniști, să jumulească tot ceea ce se mai poate jumuli.

A fi buget în România este ca în mijloacele de transport în comun de pe vremea lui Nea Ceașcă: toată lumea trage de tine, te pipăie, te dorește, își bagă mâinile, te calcă-n picioare. La fel este și când ești un amărât de contribuabil în relația cu instituțiile statului.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare