Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), vicepremierul Raluca Turcan, a uimit lumea economiștilor.
Raluca Turcan vine cu o teorie care ar da peste cap tot ceea ce se cunoaște, la acest moment, despre politica monetară.
Potrivit vicepremierului, devalorizarea leului și creșterea, în ritm alarmant, a euro nu pot fi influențate de politicile guvernamentale sau de o criză politică dintr-un stat.
Se pare că doar forțe din afara universului nostru pot influența cursul valutar.
Această descoperire a vicepremierului Raluca Turcan i-a uimit nu doar pe profesorii Academiei de Științe Economice din București, ci și specialiști de la mari universități de profil lumea întreagă.
Raluca Turcan ar putea fi solicitată să țină un curs în fața marilor economiști, care, aparent, au multe de învățat de la prim-vicepreședintele PNL.
În viziunea Ralucăi Turcan, leul nu ar trebui îngrădit, iar evoluția sa nu trebuie influențată.
Vicepremierul consideră că leul trebuie lăsat să umble liber, ca în rezervațiile naturale din Africa.
După ce asistenta premierului redesemnat Ludovic al II-lea Orban și-a făcut publică viziunea asupra Economiei, leii au început să iasă din cușca de aur a Băncii Naționale a României (BNR).
Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, nu a mai putut acționa în alt mod, decât să anunțe populația despre pericolul leilor care, acum, umblă liberi pe străzile României și să laude, din nou, gândirea membrilor Cabinetului Ludovic Orban I și II.
Până și cel mai mare cunoscător al politicilor monetare, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a fost nevoit să se recunoască depășit de gândirea revoluționară a vicepremierului Raluca Turcan.
În fața politicilor economice inovatoare anunțate de Executiv, cetățenilor României le mai rămâne doar să se roage la Biserica Ortodoxă Română (BOR) și la ROBOR.
Ne aflăm în luna îndrăgostiților și, acum, nu doar dragostea plutește în aer, ci și leii românești.