HomePoliticMircea Geoană: „Universul nu poate exista fără Mircea Geoană”

Mircea Geoană: „Universul nu poate exista fără Mircea Geoană”

Înainte de începerea şedinţei CexN, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat presei că excluderea sa din PSD ar putea însemna sfârşitul lumii.

„Întrebarea adevărată este dacă Universul poate exista mai departe fără Mircea Geoană”, a spus Geoană, care a decis, într-o noapte de pomină (6 decembrie 2009), să nu mai vorbească despre sine decât la persoana a treia. „Sunt convins că nu”, a răspuns Geoană acestei întrebări, rugându-i apoi pe jurnalişti: „Vă rog să notaţi, ca să fiu sigur că voi fi mâine pe prima pagină în ziarele Dumneavoastră: Universul nu poate exista fără Mircea Geoană”.

Preşedintele Senatului a explicat, în continuare, că apartenenţa sa la PSD este vitală pentru existenţa Universului, oferind presei şi formula matematică ce, după părerea Domniei Sale, atestă acest fapt: 7+1-9+1=0. Conform lui Mircea Geoană, „Mircea Geoană este acest al doilea unu, cel care vine chiar înainte de semnul egal, şi fără acest unu, deci fără Mircea Geoană, rezultatul calculului ar fi minus unu, ceea ce este, evident, greşit”.

Mircea Geoană a adăugat că „rezultatul oricărui calcul trebuie să fie zero, aşa cum a fost rezultatul calculului pe care l-am făcut eu înainte de alegerile prezidenţiale din 2009”. După aceste declaraţii, Mircea Geoană a intrat ţopăind în sala de şedinţă, aruncând bezele în toate părţile, dar mai ales în stânga.

UPDATE: Câteva ore mai târziu, Mircea Geoană a părăsit sala ţopăind în continuare, dar fără să arunce bezele. După o piruetă reuşită, preşedintele Senatului s-a oprit în faţa reprezentanţilor presei, a făcut o plecăciune şi a declarat că „începând de astăzi, Universul a încetat să existe. Ceea ce vedeţi acum, acest Mircea Geoană, aceşti pereţi, aceste camere de filmat, aceşti foşti tovarăşi de drum – totul este, dacă vreţi, un fel de viaţă de după moarte. La revedere!”.

Cu aceste cuvinte, Mircea Geoană a părăsit clădirea, s-a urcat într-un Volkswagen Passat inexistent şi a dispărut, probabil definitiv, din mirajul care este peisajul politic românesc. Adio!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare