După ce i-au cam luat în balon pe pensionari, bugetari şi pe alte categorii de oameni ai muncii de la oraşe şi sate, adresându-le tradiţionala urare „Să bociţi bine!”, premierul Boc şi apropiaţii săi au cam ajuns acum la scena balconului din 21 decembrie 1989. Cocoţaţi încă în sediu, ei sunt tot mai asaltaţi de alegători, care nu doresc altceva decât să le aplice o ditamai ştampila, unde nimeresc: pe spinare, la ficaţi sau la pifometru.
Evident, pentru a calma mulţimea tot mai nerăbdătoare să ajungă la el, Boc a făcut, mai ales în ultima vreme, tot soiul de promisiuni apetisante şi, chiar dacă îngheţarea salariilor şi a pensiilor a ajuns literă de lege, premierul e sigur că va găsi resurse pentru două-trei pomeni electorale decente la anul. Nu de alta, dar dacă nu dă nimic, riscă să i se zgâlţâie scaunul de sub fund şi Boc, fiind mititel, sigur o să cadă mai de sus decât ceilalţi. Aşa că el nu se sfieşte să promită, voalat, nişte sute pe frunte miticilor, ba şi decontarea de la buget a tuturor cheltuielilor legate de Apocalipsă.
Dar iată că, între timp, presiunile se acutizează şi geaba încearcă să-l convingă Roberta Anastase, calculatoarea PDL-ului, că miile de oameni care-i cer capul nu sunt, de fapt, decât vreo cinci sute, căci premierul tot se teme. Cu atât mai mult cu cât ministrul de Interne l-a înştiinţat că elicopterul e pe Palat, gata de decolare, dar, la cât combusibil au furat anul ăsta miliţienii, nici măcar până la Târgovişte nu-l mai poate duce, fiindcă sigur face pana Igaşului pe la Ciolpani. Acum, singura speranţă a lui Boc e să-l scape cumva Oprea. Iar generalul făcut la apelul bocancilor a găsit, se pare, soluţia salvatoare: o să-i dea jos premierului căciula aia de astrahan de pe cap şi-o să le spună pensionarilor revoltaţi că a venit, mititelul, cu colindul şi s-a rătăcit de urători…
