Moş GerIlici s-a născut bătrân – acum 80 de ani, prin Olteniţa, graţie unei transpuneri balabusto-ilegaliste a sarcinilor de partid în viaţa de zi cu zi. Evenimentul, altfel cu repercusiuni dramatice pentru România decembristă şi post, a trecut nebăgat în seamă în epocă, coincizând cu faptul epocal al măririi, de la patru la cinci mebri, a efectivelor Partidului Comunist din România.
GerIlici nu a crezut niciodată în adevăratul Moş Crăciun. Din fragedă pruncie a învăţat că tataia cu barbă, burdihan şi trăsură trasă de cerbi străinezi e doar un impostor burghezo- moşieresc descălecat de pe reclamele de tablă de la Coca – Cola de peste Ocean și venit fraudulos în România… Abia prin ’65 a început să creadă într-un fel de Moş Nicolae, cizmar din Scorniceşti, care ar fi putut să-i rezolve oarece dorinţe legate de ascensiunea politică, dar şi de farseorul ăla s-a convins, definitiv și dureros, şase ani mai târziu.
Moş GerIlici nu are sanie şi nici reni. Toată viaţa a avut Volgă la scară, apoi Dacia. A prins chiar şi fo’ trei mandate cu Vectră-n dotare, pe ai cărei cai putere, iarnă de iarnă, în prag de An Nou, a pus frâiele şi a dat o tură prin Primăverii, sau prin Parcul Carol, pe la foştii colegi cazaţi la Mausoleu…
Pe 31 decembrie, după tradiţie, GerIlici o scoate în stradă pe tovarăşa Nina, la o cură de ger antirid. Fără sac cu cadouri, Moşul urzeşte planuri, pe bancă, în buza şoselei şi sortează scrisorile cadrelor de partid. Ultima, semnată de derbedeul ăla de Victoraş, care-i tot piteşte talonul de pensie şi-i amestecă ochelarii de distanţă cu ăia de citit, l-a pus chiar pe gânduri: “Moş GerIlici toţi îmi spun/ Că eşti darnic şi eşti bun/ Dar să ştii mai dinainte/ C-am fost băieţel cuminte/ Şi mai spun, aşa să ştii/Că eu nu-ţi cer jucării/ Cum ţi-ar cere alţi copii/ Însă nu m-aş supăra/Dacă te-ai pensiona!”
