AcasăPoliticParlamentCiolacu, noul lider socialist din poporul român care aduce...

Ciolacu, noul lider socialist din poporul român care aduce modelul nord-coreean în Republica România

Ilustrație: Marian Avramescu

După aproape trei decenii de la vizita președintelui României în Coreea de Nord, împușcat de Crăciun, a ieșit din gaura neagră a istoriei covrigului de Buzău un nou lider socialist care să reactiveze parteneriatul strategic dintre București și Phenian.


De teamă să nu-l vadă Moș Crăciun chiar în luna decembrie și să-l taie din capul listei electorale din anul 2024, președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a spus adevărul și numai adevărul: Coreea de Nord este partener strategic al României.

În acest sens, ca PSD să pocnească la vârf în toate alegerile din anul viitor, poporul frate nord-coreean ne va livra ultima tehnologie în domeniul cuptoarelor cu microunde nucleare, care, coroborată cu importurile masive de cereale din Ucraina ale României – nefiscalizate după modelul propagandist democratic – va transforma țara noastră în principalul producător de pop corn din Europa.

România covrigarului-muncitor de Buzău va aduce astfel, prin prosperitatea sa din industria alimentară, pacea între Federația Rusă și Statele Unite ale Americii.

Covrigarul din popor ar putea pune mâna de muncitor pe premiul Nobel pentru pace, interzis fostului socialist din popor din urmă cu trei decenii.

România poate coace un C(i)olac care, utilizând tehnologie nord-coreeană de ultimă generație în secolul XX, pentru a utiliza exporturile de cereale evacuate de urgență de către Federația Rusă din Ucraina pe piața neagră internă a noastră, pentru a transforma porumbul într-o rețetă făcută celebră de americani.

Dacă nici asta nu e globalizare, atunci ce mai e?!

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare