Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, vrea să ne amintească de jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”. A scris și o carte în sensul ăsta.
Problema e că țara nu prea pare să strige după ostaș, cu toate că acesta își ciulește urechile și, mai ales, de ceva ani, cască gura.
Chiar și în eventualitatea în care țara l-ar chema, îi va fi greu să spargă linia roșie trasată de Partidul Social Democrat (PSD) condus de premierul Marcel Ciolacu.
Iar o să se lovească Nicolae Ciucă de brațele PSD-ului, fix ca în “Țară, țară, vrem ostași!”.
În plus, pesediștii i-au mai pregătit și o sperietoare la Palatul Cotroceni.
Poate nu mai cântă cucuveaua lui Ion Iliescu pe acolo, dar dă din aripi tare să aterizeze pe dealul Cotrocenilor o alta, mai umflată, din Crâng, de la Buzău.
Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!