AcasăPoliticParlamentPemepeule, al cui copil ești tu, mă?

Pemepeule, al cui copil ești tu, mă?

La fel de activă și de zvârlugă precum o știm, Elena Udrea nu pierde niciun prilej să iasă în față – ca păduchele în frunte ar spune gurile rele. Bunăoară, recent ea a dat iar apă la moară presei, afirmând, cu nonșalanță: ”Dacă PMP are un tată, ca să vorbesc metaforic, pe Traian Băsescu, sigur are şi o mamă, pe Elena Udrea. Am condus Partidul Mişcarea Populară, în timpul meu, acest partid a avut rezultate foarte bune şi la europarlamentare şi la prezidenţiale şi evident că mi-aş dori în calitate de parlamentar independent să votez un Guvern cu Traian Băsescu prim-ministru”. Vrabia mălai visează – mai ales după ce nu mai e la guvernare și nu mai poate zbura cu alte păsări ci la Paris și nu mai e nici în același coteț de milioane de coco cu Cocoș, deci mălaiul s-a împuținat zdravăn Un psihanalist ar spune, probabil, că vorbele Elenei Udrea reflectă dorința ei ascunsă de a fi avut un copil cu Traian Băsescu. Dar noi nu suntem psihanaliști, așa că luăm vorbele direct cum le-a spus, adică metaforic. Deși, dacă ținem seama de ce cloacă a devenit PMP, absorbind o mulțime de dubioși din UNPR și alte partide, am putea spune că partidul nu s-a născut din Băsescu și Udrea, ci, apud Dolănescu,” s-a născut între Carpați, dintr-o mamă și cinci tați. Păi numai uitați-vă ce colcăială de penali e pe acolo! Dacă printr-un mare noroc, PMP intră în Parlament, e salvat, căci are păpica asigurată patru ani. Dar, dacă nu intră, e vai de steaua lui norocoasă și să nu vă mirați dacă-l vedeți cerșind la semafor: „Nenea, nenea, dă și mie cinci lei, că nu ne-ajung banii de mâncare! Tata îi bea, iar mama-și cumpără vuitoane de ei!”.

Și, că tot veni vorba de Traian Băsescu, trebuie să-l pomenim iar – cu riscul să sughită și să nu-și dea seama de la ce – pentru a prezenta una și mai boacănă, comisă de el. Fostul preș(edinte) al Marelui Licurici și-a dat seama că pe 11 decembrie e ultima lui șansă să mai pupe ceva în politică, după guvern, primărie și președinție, așa că lansează, pe pagina lui de Facebook, apeluri patriotarde să vină lumea la vot și să-l voteze pe el, singurul comandant veritabil. Ca să fie și mai elocvent și să trezească bizonul naționalist din boul mioritic, Băsescu și-a pus la profil o poză în care apare salutând cu mâna la un chipiu invizibil și cu drapelul românesc fluturând în spate, Napoleon style. Ai putea jura că fotografia e una special făcută pentru campania lui electorală, ca să-l umfle în ochii electoratului. Doar că, surpriză: instantaneul a fost surprins de un reporter Mediafax nu la Palatul Cotroceni, ci în fața Parchetului General, pe vremea când Băsescu era acuzat de Gabriela Firea de șantaj. Între timp, dându-și seama că sunt în aceeași haită, Băselu și Gabrielu s-au împăcat, dar poza a rămas. E drept că niște băieții deștepți din echipa de campanie a lui nenea Traian au decupat din ea niște fragmente care nu prea dădeau bine. Dacă le-ar fi lăsat, ar fi văzut până și ultimii băsiști găinăria fostului președinte: drapelul era fluturat de un bătrânel pe care-l durea gura de cât urlase „Ieși afară, javră ordinară”, iar pe gardul de lângă erau pancarte pe care scria mare, să se vadă și de pe Stația Spațială Internațională, „TICĂLOSULE”. Domnu Băsescu și cum ziceai că era deviza matale? Ceva cu „dreptate și adevăr”, parcă?

Foarte vorbăreț în ultima vreme e și Victor Ponta, zis nu doar Dottore, Plagi sau Puie, ci și premierul Papă-Lapte, după ce lumea și-a adus aminte cum lingea el lăptic la ”Viața satului” în emisiune. Oful lui e legat, de ceva vreme, de Soros, pentru care fostul premier a făcut o adevărată obsesie: ”Eu am vorbit si voi continua sa vorbesc despre rolul negativ si profund antinațional pe care fundațiile și unii dintre oamenii sponsorizați de George Soros în România și în Estul Europei îl joacă. Despre Nicușor Dan nu am vorbit niciodată, pentru că eu mă lupt cu stăpânul, nu cu pechinezul care se face că latră ”fioros”. Acum însă înțeleg că ND are delegație și îl reprezintă oficial pe George Soros în România în procesele cu cei ca mine, care îl critică? Am aflat din presa că dl Nicușor are obiceiul să înceapă procese și să renunțe la ele dacă primește ceva consistent – ca să nu pierdem timpul, întreb și eu „Skolko, tovarisci Nicușor?”  PS: las acum postacii Sistemului să intre să mă injure – am nevoie de multe accesări”. Viorele, dar ce rău te făcuși, maică? Auzi la el, nu vorbește cu pechinezul, vorbește direct cu stăpânul! Păi știm, bă-băiatule, că vorbești direct cu Soros, că toți de la PSD ați vorbit și v-ați pupat pe gingii cu miliardarul: și Corina Crețu, și Pricopie ăla sau cum ăl cheamă, și Mihnea Costoiu, țuțărul doamnei Abramburica și mulți alții, care umblă acum cu anti-soroșismul în gură. Ca să nu mai zic  că prietenul tău, Viorele, domnul Mirel Paladă, zis Palada unui creier mic, a păpat și bani de bursă de la domnul Soros. Așa că nu te mai ambala atât, că ne faci să dezgropăm morții și știi că vouă, pesediștilor, nu vă plac dezhumările decât o dată la patru ani. Cât despre accesări, stai liniștit, că o să ai parte de foarte multe. Și o să ai parte de și mai multă carne la frigider, ceea ce o să-ți priască, pentru că, din câte am înțeles, acolo unde o să te duci tu în curând nu vă dau decât supă de arpacaș și fasole la greu.

Pe pagina de Facebook, Alina Gorghiu se laudă: ”Am primit azi la Lugoj cel mai frumos trandafir albastru – liberal. O fi un semn că PSD va pierde tot”. Asta face ca Darius, când au venit solii geților la el cu un șobolan, o pasăre și-o broască, și regele a crezut că se predau, dar de fapt ăia îi transmiteau că, dacă nu dispare ca șobolanul, nu zboară ca pasăre sau nu se scufundă ca broasca, o să și-o ia rău în freză. Alinuțo, vezi, fată, că trandafirul ăla albastru nu simbolizează victoria PNL în alegeri, ci din contră! El îți dă de înțeles că degeaba te crezi tu pe roze, căci situația Partidului e albastră și nu te văd bine după 11 decembrie!

Dus, nu cu motocicleta, ci mai degrabă cu pluta, prin județele Moldovei, Călin Popescu Tăriceanu se dă foarte preocupat de soarta acestei provincii românești: ”Noi, cei de la ALDE, suntem singurul partid care am gândit că este nevoie de un program special dedicat Moldovei, astfel încât decalajele care s-au creat în ultima vreme și s-au accentuat între regiunea istorică a Moldovei și celelalte regiuni istorice ale României, să se reducă.” Vai, domnu Tăriceanu, câtă grijă pe tălică! Apreciem atenția pe care o acorzi Moldovei, dar să știi că n-ai drepate: dacă se reduc decalajele și Moldova ajunge tot un fel de Ardeal, crezi că te mai votează vreun moldovean, pe tălică și gașca de penali de la ALDE? Nu vă mai votează, neică, nici naiba! Mai bine, dacă tot vrei să-i cucerești pe moldoveni, zi-le că o să propui, dacă ieși iar șef la Senat, o lege prin care fiecare bărbat va primi șase femei de nevastă, să bată câte una zilnic, ca să nu se plictisească. De ce șase și nu șapte? Păi a șaptea zi e duminica, atunci până și bătăușii de neveste din Vaslui se odihnesc, no?

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 18 (1217) – 5-18 decembrie 2016

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare