Președintele Klaus Iohannis este tot mai aproape să scrie, nu o filă, ci chiar o întreagă carte din viața sa.
Ca în cazul precedentelor lansări editoriale de succes, tot “pasul” va fi laitmotivul operei prezidențiale.
După “Pas cu pas” și “Primul pas”, urmează “Un pas în spate” de la visul de a-și prelungi concediul de zece ani la Palatul Cotroceni cu o vacanță la Secretariatul General al Alianței Atlanticului de Nord (NATO).
Prefața operei “Un pas în spate” va fi scrisă chiar de președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, din ce își mai poate aminti și el, evident.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, își menține promisiunea de a-l susține pe Iohannis și îi va traduce pasul final în politică și în limba maghiară, dar cu fonduri de la Ministerul Culturii din România.
Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!