În această perioadă încărcată de însemnătate pentru democrația din țara noastră, singurul președinte al României cu trei mandate de după anul 1989, Ion Iliescu, realizează că nu avem un candidat demn de șef al statului, la 34 de ani de la celebra Mineriadă cu care el a scris pagini de istorie ce nu au fost și probabil nu vor fi scrise niciodată în manualele școlare.
„Prostănacul” nu e capabil să vorbească pe limba ortacilor, după ce s-a mânjit la gură de anericănisme.
Un președinte al României, mai ales în actualul context politic global, ar trebui să știe să vorbească limba engleză ca Nea Nicu: rusește.
Senatoarea cu SOS, Diana Șoșoacă, ar semna oricând pentru asta.
Nici de la ce a mai rămas din PDSR nu sunt mari speranțe pentru un prezidențiabil, pentru că niciun miner nu a mers în 1990 la Buzău pentru a restabili ordinea la tarabele cu covrigi.
Un general precum Nicolae Ciucă ar putea reprezenta prezidențiabilul pe placul lui Ion Iliescu, pentru că ar fi un executant precum cei aflați la conducerea armatei sub primul regim Ilici instaurat la București.