Giurgiu este un frumos oraș din frumosul Sud al României, aflat mereu în cursul istoriei sale trecute la confluența intereselor turco-rusești. Iar când doi se ceartă al treilea câștigă, se știe pe sistem, adică Țara Românească la care a trecut frumosul în 1829. De fapt, ce mai rămăsese din el, otomanii retrăgându-se numai după distrugerea a tot ce stătea vertical. De pe timpul Regatului lui Carol I și până la acel al lui Ceaușescu Unicul, Giurgiul s-a tot dezvoltat impetuos, ajungând la gradul reședinței de județ odată cu înființarea, în 1981, a județului cu aceeași titulatură. Astăzi, ca tot Sudul istoric, este o reședință de bază a PSD-ului aflat la baza aspirațiilor sudiste de comuniune cu celelalte puncte cardinale cotizante solidar și inegal la Buget.
Deputatul Nicolae Florian este o personalitate contemporană a Giurgiului preluat de România la pachet cu turcismele locale nemuritoare. El s-a remarcat prin lobbyul făcut, în calitate de vicepreședinte PSD Giurgiu și deputat, pe lângă Ministrul Sănătății pesediste reprezentate de Nicolae Bănicioiu. Ministrul a apreciat corespunzător eforturile colegului său, așa că nici nu l-a pasat pe acesta, nici n-a executat vreun lob cu efect peste cererile giurgiuvene. Spitalul Județean Giurgiu a obținut, deocamdată, promisiunea unor fonduri necesare și perspectiva măririi numărului de paturi șubrezite pe timpul crizei mondiale bocbăsiste.
Ca oricare politichianist român respectabil, dl Florian a renunțat la afacerile sale dezvoltate în zona cea mai prolifică a unei țări în care o parte dintre hoți o păzește autorizat pe cealaltă parte fără patalama la mână: protecția și paza trecută de la pieile-roșii comuniste la bodyguarzii capitaliști plătiți cu salariul minim, plus 10 tichete de masă; ambele forme de remunerație la trei-patru luni o dată, în deplin acord cu programul de lucru 24/12. Logic, administrarea afacerilor a revenit soției distinsului deputat, doamna interzicându-i soțului amestecul ilegal în activitatea firmelor.
Dar astea sunt amănunte absolut lipsite de importanță și devenite stare de normalitate pe tot spectrul național. E nevoie de oameni cu bani în politică, unde ei se duc doar cu gândul să dea din preaplinul lor pentru popor. Dl Florian dă la toată lumea prin Giurgiu atât cât îl țin potențele personale, inclusiv mărțișoare giurgiuvencelor în luna lui Marte. De-aia și este atât de iubit și apreciat pe plan local, candidatura la Primărie fiindu-i disputată de ambele ramuri ale fostului și noului USL.
Ca tot românul imparțial – observat și nu inventat de nenea Iancu, dl deputat asigură întreaga suflare giurgiuveană aflată cu sufletul la gură în așteptarea deciziei: „Voi candida cu siguranţă pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu. Referitor la dilema din partea cărui partid urmează să candidez, răspunsul meu este că voi fi reprezentantul acelui partid care mă doreşte mai mult. Voi candida, susţinătorii mei să stea liniştiţi, nu o să-i dezamăgesc.”
Nu știu alții cum pricep, dar eu înțeleg din asta că nici gând pentru pesedistul Florian de credință unei doctrine politice sau consecvență partinică. E dispus să treacă la liberali (teoretic pe contră cu apucăturile social-democrate) imediat ce aceștia își vor dori mai mult victoria. Deși PSD-ul local dă ca sigură rămânerea falnicului membru în zona intereselor sale. Nu trebuie să fii Nostradamus ca să pricepi că partidul care îl va dori mai mult pe Nicolae Florian este partidul ce va oferi mai mult. Iar atunci când oferi trebuie să și iei înapoi ulterior, ca să ai ce oferi mai târziu într-un circuit al schimbului în natură numit politică românească. Unde nu există un conflict Sud-Nord, ci doar o istorică rivalitate Est-Vest, fără nicio șansă pentru Apusul care nu va aduce niciodată Soarele într-un târg temut, hilar și balcan-peninsular…
