AcasăPoliticParlamentTăricene, dacă te votează proștii de la coada vacii,...

Tăricene, dacă te votează proștii de la coada vacii, nu-nseamnă că nu mai trebuie să stai la coadă

Pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio-TV, trebuie menționat mai întâi cine e Călin Anton Popescu-Tăriceanu: domnul acela arogant, cu trei guși și cinci neveste, ajuns, de pe podiumurile de modă, din păpușel în ițarii cu zvâc ai Mamei Zina, direct în costumul de ginerică-prim-ministru. Domnul acela care, atunci când sinistrații plângeau cu șapte rânduri de lacrimi, că le luaseră inundațiile toată agoniseala de-o viață, se stropșea la ei: ”Și ce vreți, bă, acuma, să vă fac hotel?”.

Prins, la un moment dat, că făcea trafic de bilețele roz pe când era lacheu&duce-tavă al lui Patriciu, Tăriceanu a fost zburat din fruntea guvernului. Între timp însă, s-a reîntors, cu și mai mult tupeu, în cârdășie cu bolșevicii cu care promitea să moară de gât prin 90. Iată-l acum șef al Senatului, dar cu aceeași atitudine de dispreț profund, amestecat cu silă, față de românul de rând. Pentru că, deși e al doilea om în stat, lui Tăriceanu nu-i place să stea. Mai ales la cozi. În viziunea lui de grof curcit cu vechil, coada e ceva pentru plebei, pentru mujici, pentru pulime. Or el n-a stat pe coadă nici pe timpul lui Ceașcă, să cumpere pui ”frații Petreuș” și ”adidași” de porc, pentru că făcea deja parte din nomenklatura liberalo-comunistă pe stil vechi, transformată în liberali sadea pe stil nou, de ce ar sta acum?

Și, pentru că în instalații și explicații e foarte tare, el ne spune, tot de sus, de acolo de unde face cu jet în capul nostru, de ce anume preferă să fenteze cozile la care sunt deja înhămați o mie de fraieri: ”Există, în orice stat, câteva funcții importante, unde oamenii au fost aleși ca să reprezinte statul și să se dedice în principal problemelor societății. Da? Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală, nu statul la coadă”.

Carevasăzică, mucles, fraierilor, m-ați ales tăceți și înghițiți, eu am fost pus pe foncție și n-am vreme de pierdut cu cozile. Dar, la o asemenea explicație, apare, inerent, întrebarea: ce probleme ale societății avea de rezolvat, în ziua aia, nenea Călin ”pile de poveste”? Cu se preocupa el, ca șef al Senatului, când Senatul era deja în vacanță parlamentară de o lună? Că de muncit non-stop pentru binilii țărișoarei nu-l văd pe fostul coleg de budigăi al lui Bote. Asta ca să nu-mi mai aduc aminte că, acum câțiva ani, fosta doamnă Tăriceanu – mă rog, una din ele, ce mai contează – chema fotograful de la MAI acasă, să-i facă poză de buletin. Bun, înțeleg că Călin e șef la Senat, n-avea timp să-și facă permis, dar nevestica? Aia ce funcție avea, căci nu fusese aleasă nici să reprezinte statul și nici să se dedice problemelor societății?

Sunt convins că există suficienți spălați pe creier, în neamul ăsta vegetal, care să accepte spusele lui Tăriceanu, să accepte că ei trebuie să stea la cozi, iar șeful Senatului nu, fiindcă e boier, nu țăran prost și fără carte, ca ei. Dar, domnule Tăriceanu, dacă te votează proștii de la coada vacii nu-nseamnă că nu mai trebuie să stai la coadă. Nu votanții te-au cocoțat în fruntea Senatului, ci coteria de curve penale din Parlament, care a făcut și desfăcut ițe să te proptească acolo, în locul lui Valerică Zgonea. Așa că faza cu ”alesul Poporului în fruntea Senatului” ține-o, tălică, pentru lobotomizații de la Antena 3 și Ghiță TV, nu pentru noi, ceilalți. Și mai lasă grijile statului și pe seama altora. Că de-atâta grijă pentru binele României o să ajungi într-o zi să nu mai ai timp de nimic, nici de casă, nici de familie, o să ajungi să fii atât de ocupat încât nici la viitoarea nevastă – mai tinerică, sper, cu vreo patruzeci de ani – n-o să te mai duci personal, ci o să delegi pe vreun pulifrici de consilier să te reprezinte. Și nu garantez că pulifriciul n-o să găsească deja coadă la ea.

 

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare