AcasăPoliticTop 5 premieri liberali cu care Traian Băsescu ar...

Top 5 premieri liberali cu care Traian Băsescu ar face alianță, în locul ”gogoșarului incompetent” Ludovic Orban

Candidatul PMP la Primăria Capitalei Traian Băsescu a afirmat, întrebat dacă Mișcarea Populară ar face alianţă cu Partidul Național Liberal după alegerile parlamentare, că nu mai crede în acest „rebut politic” și „gogoşar incompetent” care se numeşte Ludovic Orban.

Condescendent, totuși, și anunțând că la iarnă va fi destul de ocupat cu treburile de sezon, gen măcelărirea porcului, îndesatul cărnii în maț, presatul tobei ș.a.m.d., Băsescu a transmis un mesaj liberalilor cu șeful de Cabinet pe care, totuși, l-ar susține, nu de alta dar să aibă suficient timp de gândire.

Iată și lista scurtă cu posibili premieri agreați, trimisă pe un bilețel mov, de fostul președinte, lui Valeriu Stoica, încă ideologul din umbră și strategul din borcanul cu murături al liberalilor:

1. Ștefan Hrușcă – pentru că vrăjește pensionarii din cuvinte și adolescentele din grif, are puterea lerului și deranjează doar câteva zile pe an. Legături diplomatice bune cu Canada.

2. Dan Diaconescu – se știe, orice campania electorală devine mult mai interesantă prin implicarea candidaturii domnului Dan. Și dacă omul tot a reușit să facă din Tg. Jiu o Ibiza românească, vă dați seama ce face-n toată țara?

3. Cheloo – singurul om care a fost în stare să aducă un gram de audiență postului Antena 1 poate aduce, cu siguranță, o schimbare și-n viața politică. E cam radical, dar lui Băse-i plac ăștia care fac nebunii după câteva pahare sau liniuțe.

4. George Copos – în plină austeritate, cine poate avea mai multă grijă de un buget care nu există, decât onorabilul Copos? În plus, până la faliment mai e, parcă așa ne-a asigurat Florin Cîțu.

5. Cristian Tudor Popescu – omul care n-a zâmbit niciodată e văzut de fostul președinte ca înlocuitorul perfect pentru mult prea relaxatul Mandolină. Poate asta în va face, în sfârșit, fericit. Dacă nu, Băsescu e de părere că o să fie extrem de interesant să-l vedem pe CTP într-o Dacie 1300 neagră, de protocol, îmbrăcat în trening cu pălărie, și vorbind la telefonul fix primit de la Guvern.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare