HomePoliticVrăjitorii Vanessu și Melissu, cercetați pentru deziluzie optică

Vrăjitorii Vanessu și Melissu, cercetați pentru deziluzie optică

  După ce s-au bătut cu gloaba de cristal în piept că sunt capabili să schimbe România în mai puțin de 48 de ore de la învestirea în funcție, vrăjitorii Vanessu și Melissu au recunoscut că, de fapt, totul e o apă chioară. Salarii mărite nema, oprirea discuțiilor cu FMI nici atât, unde mai pui că nu sunt în stare să repare nici măcar greșelile Iliescu-Năstase, d’apăi pe cele ale lui Băsescu-Boc.

Ca și în cazul poveștii cu Oana Zăvoranu, încă există oameni nelămuriți. Alții cred că vrăjitorii au reușit să scoată, pe lună plină, salarii și pensii din apă stătută, că argintul viu a venit pe sus pe trahee ori că din oul crud au ieșit rubine, dar mai sunt și cei care știu că e totul o vrăjeală cu iz electoral, așa cum se poartă de mii de ani în politică. Până ne lămurim noi cum stă treaba și cu vrăjitorii ăștia pe mătură, să ne luăm ochii din cărțile de Tarot că rămânem pe dinafară. Să nu mai belim, mă scuzați, ochii la zațul de cafea, că ne pleacă resursele din țară așa cum au făcut mereu, indiferent de coloratura politică.

Și să stăm fără grijă, nici ăștia nu vor sta la răcoare pentru deziluzie optică. Că ei n-au luat gaj decât vreo 237.500 km2.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare