HomePostere pentru dulapul tauAbramburica – chilot de curse

Abramburica – chilot de curse

Sinistra educaţiunii naţionale, Ecaterina Andronescu, este acuzată de un cetăţean onorabil din Constanţa („băsist dovedit, trădător al cârmaciului edil Radu Mazăre” – susţin Antenele) că i-a bătut, ziua în amiaza mare, cu automobilul din dotare, la uşa garsonierei personale, şansa făcând ca întâlnirea de grad zero barat să se soldeze doar cu demolarea luminatorului locuinţei. Citând păgubiţii şi martorii oculari, presa locală dobrogeană anunţă faptul că, azi, Abramburica a trecut ca-n Zilele Tunetului peste luminatorul cu pricina, frânele oprindu-i Volkswagenul albastru, cu numărul de înmatriculare B 101 PXT, doar câţiva kilometri mai încolo, în parcarea unei pizzerii din care guvernamentala s-a oferit să-i cumpere tăcerea constănţeanului cu un Caragiale de 100. Litigiul prelungindu-se pe holurile Poliţiei Rutiere a judeţului Constanţa, ziariştii au avut vreme să speculeze ba că Androneasca se afla în conced social la preţ redus pe litoral, ba că doamna Cati îşi onorase cu prezenţa o nepoţică îndepărtată, domiciliată în municipiul reşedinţă de judeţ. Ce nu au aflat, se pare, colegii dobrogeni, e că, de fapt, Abramburica, pur şi simplu, se antrena pe bulevardele Constanţei, cocoana fiind înscrisă, în această seară, pe pistele aeroportului din Mihail Kogălniceanu, în cursa de derapaje necontrolate, acolo unde va pilota un Corvette verde, preparat şi cu numărul de înmatriculare CT  314 ZDA…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare