AcasăProiecte specialePagina de Business5 actori care au făcut roluri secundare excelente

5 actori care au făcut roluri secundare excelente

Unele filme s-au remarcat și prin felul în care actorii din rolurile secundare au reușit să performeze, aceștia primind multe laude pentru prestațiile lor.

Iată 5 actori care au impresionat în roluri secundare:

1. Robin Williams în Good Will Hunting – Acest film este unul dintre titlurile de referință din cariera lui Robin Williams. El interpretează rolul doctorului Sean Maguire, care îl ajută pe Will Hunting, un geniu cu probleme de comportament, să treacă peste multe dificultăți. Good Will Hunting a avut nouă nominalizări la a 70-a ediție a Premiilor Oscar, iar Robin Williams a fost premiat la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar. De asemenea, el a avut o nominalizare la aceeași categorie și la Globurile de Aur. Good Will Hunting a avut un buget de 10 milioane de dolari, în timp ce încasările au fost de peste 225 de milioane de dolari.

2. Heath Ledger în The Dark Knight – The Dark Knight este considerat unul dintre cele mai bune filme din istorie, iar un merit îl are și Heath Ledger, care l-a interpretat excelent pe The Joker. El a murit însă la scurt timp după ce a încheiat filmările și a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar post-mortem. Dar The Dark Knight rămâne un film de referință, care a înregistrat încasări de peste 1 miliard de dolari. De asemenea, a dus ulterior și la apariția unor desene animate, jocuri video și chiar și jocuri de noroc. Spre exemplu, în secțiunea NetBet jackpot mobile este disponibil slotul The Dark Knight. Acesta a fost creat de compania Playtech, are o grafică excelentă, iar printre simbolurile sale se află personajele filmului.

3. Morgan Freeman în Million Dollar Baby – În acest film din 2004, Morgan Freeman interpretează rolul unui fost pugilist, care a orbit la un ochi în ultima luptă, iar acum lucrează într-o sală de box, în care Frankie Dunn (interpretat de Clint Eastwood) o ajută pe Maggie (interpretată de Hilary Swank) să atingă marea performanță. Pentru acest rol, Morgan Freeman a primit premiul Oscar la gala din 2004, după ce a câștigat o luptă cu Alan Alda (The Aviator), Thomas Haden Church (Sideways), Jamie Foxx (Collateral) și Clive Owen (Closer). Deși este un film de sport, Million Dollar Baby a stârnit multă emoție. Iar succesul a fost garantat, incasările trecând de 216 milioane de dolari, la un buget de 30 de milioane de dolari.

4. Joe Pesci în Goodfellas – Joe Pesci este recunoscut pentru rolurile sale din filmele cu mafioți, iar unul de referință a fost cel din Goodfellas, producție lansată în 1990. El interpretează rolul lui Tommy DeVito, un bătăuș neînfricat, dornic să avanseze cât mai rapid în ierarhia mafiei și care nu se dădea în lături de la nimic. Joe Pesci a primit și el un premiu Oscar la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar, după ce a învins actori precum Al Pacino, Andy Garcia, Bruce Davinson și Graham Greene. De asemenea, el a avut o nominalizare și la Globurile de Aur. Iar Goodfellas este un film excelent, cu un total de 6 nominalizări la Premiile Oscar și alte cinci la Globurile de Aur.

5. Christian Bale în The Fighter – Drama sportivă regizată de David O. Russell îl mai are în distribuție și pe Mark Wahlberg, care a fost și producător. Christian Bale interpretează rolul lui Dicky Eklund, fratele pugilistului profesionist Mick Ward (Wahlberg). Dicky Eklund este în același timp și antrenorul lui Ward, pe care încearcă să-l ajute să treacă peste numeroasele probleme din viața sa și să își pună cariera în ordine. Christian Bale a făcut un rol secundar minunat și a fost răsplătit cu un premiu Oscar. Iar The Fighter este un film ce merită văzut, având încasări de peste 129 de milioane de dolari, la un buget de 25 de milioane de dolari.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare