AcasăProiecte specialePagina de BusinessTe-ai plictisit să auzi bormașina vecinului? Mută-te și vei...

Te-ai plictisit să auzi bormașina vecinului? Mută-te și vei auzi altă bormașină

Viața la bloc vine la pachet cu triluri de bormașină și pikamere în loc de ciocănitoare. Cu cât accepți asta mai repede, cu atât vei putea duce o viață mai liniștită în apartamentul tău din Capitală. Și dacă te-ai plictisit de bormașina de la 6 dimineața, schimbă-ți cuibul, fă o mutare de mobilă în București și fă cunoștință cu cea de la ora 6. Seara.

Bucureștiul are atât părți bune, cât și părți mai puțin bune.

Partea bună e că lucrurile se mișcă încontinuu. Ca să nu se plictisească nimeni. Partea rea e că se mișcă mai încet ca melcul în trafic. Partea bună e că te poți muta în zone care diferă foarte mult de la una la alta. Partea rea e că bormașini vor fi și acolo.

Cheia e să lași cât mai puține lucruri să te mai streseze. #zen

Poate că la nivelul tău de stres s-au gândit niște oameni de bine când au ales să dezvolte piața de mutări de mobilă și să asigure cap-coadă serviciul ăsta pentru clienți. Ai piese scumpe de mobilier? Sunt fragile sau vibrația de la bormașinile vecinilor le-au afectat suficient de mult încât o simplă bușitură le deschiolează?

Un search pe Google îți trebuie, gen „mutare mobilier bucuresti”.

Și gata, rezolvi problema, te muți ca mâine unde dorești fără stres, mai repede decât te aștepți. Vrei un bloc cu pereți mai groși? Încearcă la un complex rezidențial. Acolo vor mai fi vecini care încă își mai amenajează locuința – a se înțelege făcut găuri în pereți – înainte să se mute cu tot familionul acolo.

Nu vrei să mai auzi în viața ta cârâit de bormașină? Ghinion!

Mută-te la casă, cu tot cu mobilă, lucruri, cuiere, fă rost și de mobilier de grădină și cară-le pe toate tu cu propria ta cârcă și cu prietenii tăi antrenați cu șaorma, să vezi ce înseamnă mutari de mobila în acest București. Trebuie să fii nebun să îți umpli un întreg concediu numai cu muncă fizică, praf și bătaie de cap.

Ce-ar fi viața în orașul ăsta fără să faci puțin haz de necaz?

Cât de lipsită de însemnătate ar fi viața în București fără sunet de rotopercutor făcut cu degetu-n obraz? De potolit nu se potolește nimeni, fiindcă vecinii anunță că renovează doar într-un colț de baie și ajung să facă zgomot o lună și jumate în fiecare colțișor al fiecărei camere. Și dacă e dată o lege în legătură cu nivelul maxim de decibeli după o anumită oră, ea te ajută. Prea puțin. Că poate ai un program la muncă ce nu se potrivește cu orele din lege și dacă pe ceilalți îi ajută, pe tine mai puțin.

Degeaba există limite de zgomot, gălăgia de șantier #rezistă.

Culmea, când renovezi tu sau când montezi tu ceva, este bine pentru tine și urât pentru alții. Dar asta e comunitatea, blocul, asociația de proprietari, zona, cartierul, sectorul, orașul – dă vina pe ce unitate teritorial-administrativă vrei.

Nu îți convine? Mutare mobila Bucuresti scrie pe tine. Atât.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare