HomeSocialAlo, aici e Stroe, şi roagă să-i daţi voie

Alo, aici e Stroe, şi roagă să-i daţi voie

În linii mari, guguştiucii ăia de au petrecut Rivaluţiunea în stradă au luat-o apoi, uşor-uşor, în Guşă de la băieţii deştepţi care au înjurat-o în faţa ecranelor. Ăştia s-au orientat repede pe noul trend fără Cârmaci la timonă, şi-au pus gulere albe şi au înlocuit ciordeala simplă cu ingineria financiară, creditele neperformante, fondurile de investiţii, licitaţiile cu dedicaţie şi alte asemenea rafinamente exersate cu acoperire politică. Strădaniile nu le-au fost în zadar, în prezent ei sunt cei care le fac legi papagalilor electorali, fălindu-se în faţa lor cum se gândesc la binele social al ţării. Aşa că mişcarea populară (nu cea băsistă, puşchea pe limbă!) cu modificările Codului Penal sunt doar o consecinţă logică după accidentul istoric de la Cotroceni ce a slăbit nepermis de mult lesa buldogilor cu dosare în fălci.

Se mersese prea departe: orice terchea-berchea de procuror cu salariu de la Stat ajunsese să cerceteze pe cine voia muşchiu’ lui canin, fără să se simtă măcar să bată la uşa politicianului, cu pileusul în mână şi să-l anunţe omeneşte că antenele urmează să tragă cu urechea la cumpărăturile lui telefonice. A fost o lipsă cruntă în legislaţie, ducând la martiriul aproape cristic al unor valori naţionale, de la copilul singur la părinţi Cătălin Voicu şi până la Însuşi elevatul colecţionar renascentist Năstase. În sfârşit, după lupte seculare contra duşmanilor interni şi, mai ales, europeni, hidoşenia va fi înlăturată, spre entuziasmul publicului ce îşi adoră necondiţionat Gâdele. Maestrul Iorgovan trebuie să-şi fi găsit acum liniştea veşnică binemeritată, că nu degeaba o fi luptat în ţara asta cu roba pe el împotriva procurorilor iubiţi pervers de Băselu. Ca simpli şi responsabili cetăţeni, ne vom mai delecta cu stenograme în presă numai când oamenii legii vor destructura reţelele babelor vânzătoare de zarzavat fără autorizaţie şi care stabilesc telefonic între ele preţul zilei.

Eu, unul, sunt fericit că am mai făcut un pas spre ieşirea din dictatură şi că drepturile senioriale ale feudalilor pe care-i votăm noi ţărăneşte vor fi respectate cum se cuvine în Principate. Să se mai căciulească şi procurorii ăştia, că prea îşi luaseră în cap cuşmele de Comisari ai Poporului şi veneau cu mascaţii la căşile potentaţilor fără să dea întâi un telefon. Iar când aflu că actualele modificări au fost clocite sub oblăduirea viitorului prezidenţiabil al Dreptei, Cătălin Predoiu, îmi vine să mă întreb dacă, într-adevăr, nu ştie Stânga ce face Dreapta în România. Şi parcă am priceput acum de ce tartorul-ciclop a luat peste bulan candidatura onorabilului la jilţul cotrocenist.

Tristă ţară e asta, unde Băsescu a ajuns să fie purtătorul de stindard al independenţei Justiţiei, în huiduielile foştilor amici politici şi dispreţul poporanului lovit în tâmplă cu televizorul. Dar noi tot o să ne mai veselim şi de azi încolo şi o să râdem de cât de proşti suntem încă, acum, când am trecut binişor de termenul lui Brucan, iar Ceauşescu ar câştiga lejer alegerile din România dacă s-ar hotărî să-l lase pe Castro fără partener de Cuba Libre şi şeptic. Mândru sunt că mi-s Român, băgat pe veci la Stăpân!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare