Câteva eleve de liceu, care se declară admiratoare ale mele, au avut ideea trăznită să mă ducă într-o discotecă. Iar eu, iresponsabil, am acceptat.
Timp de aproape o oră cât am stat acolo m-am rugat cu ardoare lui Dumnezeu să mă ajute să rezist și să nu mă fac prea tare de râs față de tinerii din jur. Boxele nu erau boxe, ci tunuri încărcate cu sunete cu care se trăgea necontenit în toată lumea, dar mai ales în mine, oriunde m-aș fi ascuns. O lumină multicoloră intermitentă scotea din întuneric pentru câte o fracțiune de secundă figuri grotești. N-aveai timp să înțelegi dacă exprimau extazul sau dorința de-a ucide. Melodiile, brutal-sacadate, evocau zgomotul făcut de o mașină cu toba defectă.
Dar mai mult decât orice m-au îngrozit versurile cântecelor, intrepretate languros-pervers de vedete ale muzicii de dans. Limba română folosită de autorii versurilor era de nerecunoscut. Mi-a fost teamă că mi-am pierdut mințile și nu mai înțeleg limba în care vorbesc și scriu de o viață întreagă.
Ajuns acasă, i-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a salvat din acel iad și am încercat să reconstitui din memorie măcar câteva versuri. N-am fost în stare, dar mi-am adus aminte că Nicolae Zărnescu , un bun cunoscător de literatură, postase cândva pe pagina mea de facebook (și comentase) o colecție întreagă de citate din textele unor cântece la modă. Îi mulțumesc (cu întârziere) pentru acest dar. Am regăsit, în colecția sa, versurile care mă îngroziseră. Așezat la birou, în fața computerului, cu un geam deschis prin care răzbătea în camera mea de lucru ciripitul păsărilor, am examinat senin acele versuri. Nu mi s-au mai părut înfricoșătoare, ci caraghioase. Conțin doze mari de umor involuntar. Le putem folosi pentru delectarea musafirilor noștri din aceste zile sărbătorești.
Într-un cântec apar ca personaje două surori lesbiene, încântate de relația lor incestuoasă:
„A, a, a/ Tu ești a mea./ Nu, nu, nu/ N-o facem la mișto.“
Româna interjecțională și argotică se combină cu engleza învățată de la șoferii de TIR-uri:
„Am nevoie de tine-n viața mea/ Nu suport, vreodată, să fii cu-altcineva/ Pentru că ești hot, hot/ Don’t stop, stop/ Baby o să fac infarct/ Ești hot, hot/ N-ai fițe-n cap./ Cred că la noapte rupem un pat.“;
„Dă din toate, dă din toate/ Hai, hai, hai, mai aproape,/Te fac din șoapte./ Dă din toate, dă din toate/ Hai, hai, hai, mai aproape,/Ce dulce noapte!”
Îndemnul „Dă din toate, dă din toate!” întrece sfaturile din Kama Sutra. Ar trebui considerat o invenție și brevetat.
Alt cântec este naiv-suprealist, cu elemente din folclorul hoților de buzunare:
„Ţine mâna sus să n-arzi pe cineva/ Dacă nu l-ai palmat să nu-l vadă careva/ Vino dracu’ încoa, nu te mai scuza,/ Vino să mă stingi, că mi-a luat foc buza.“;
„Pune-o mână-n aer dacă-nţelegi ce spun/ Rulează-l pe fraier! Bă eşti nebun?/ Pasează-l pe fraier! Bă eşti nebun?/ Bă eşti nebun? Bă eşti nebun?“
„Hei, tot clubu’ se zguduie/ Auzi cum muzica bubuie/ Nu vezi, toată lumea se zbenguie/ Iar noi avem tot ce ne trebuie/ Off, ce bestie!/ Cola, Jack şi Nestea e/ Evident pentru digestie/ Chestie, caut o sugestie.“
Chestia cu „tot clubu’ se zguduie” am simțit-o și eu când am fost la discotecă. De unde rezultă că și un critic literar trebuie să meargă la discotecă dacă vrea să înțeleagă poezia de azi.
