Angela Merkel a venit la Brief Encounterul ei cu Victor Ponta total nepregătită, iar asta s-a reflectat în nefericitele ei declaraţii. Cel puţin, aşa aflăm de la ministrul Culturii, Daniel Barbu, care o scoate pe non-milfa lui Berlusconi la tablă şi îi subliniază cu pointerul, doar-doar s-o prinde şi de capul ei ceva: „Mie mi se pare că a spune că în România chestiunea statului de drept și a luptei împotriva corupției e de o mare actualitate înseamnă fie să fii prost informat, fie să ai informații de acum 15-20 de ani. Nu cred că astea sunt problemele în România”. De unde tragem concluzia, fiind noi mai ageri la minte decât Frau Merkel, că statul de drept e de mult o chestie desăvârşită în patria noastră, iar lupta cu corupţii e un fel de Daciadă naţională, angajând total instituţiile şi poporul în bătălia comună cu tot mai firavul flagel. Nu ştim dacă respectivul a primit instrucţiuni de exprimare de la Crin Antonescu sau doar a băut cu Radu Stroe în seara precedentă. Ne întrebăm doar cum s-or petrece lucrurile: eşti numit ministru pe criteriul capacităţii de a emite bazaconii şi a comite gafe cu seninătate sau fenomenul devine activ după învestire, din cauza rarefierii atmosferei la înălţimea de unde începi să observi muritorii? „Este ridicol, în opinia mea, să spui României că are probleme cu corupția, cu respectarea regulilor de drept.” Aşa grăit-a Daniel, după care s-a ridicat înapoi în sferele lui paradiziace, „mai degrabă dezamăgit” de ce a văzut şi auzit pe Pământ. Dacă am putea, am fi şi noi doar mai degrabă dezamăgiţi; din păcate, suntem de-a dreptul păliţi de ruperea asta permanentă a cordoanelor ombilicale dintre aleşi şi părinţii lor care îi procreează la urne. Să afirmi cu convingere că România nu are dificultăţi în problema corupţiei e ca şi cum ai zice că Merkel e dintr-un trib african. Sau că e frumoasă. Sau că şi-a luat doctoratele cu xeroxul, de-aia stă Germania aşa de prost informată în înţelegerea realităţilor de la noi. Până la urmă, cred că nici nu e aşa de greu să fii ministru dacă ştii cum să devii unul. Îmi pare rău că nu mi-a plăcut politica, poate ajungeam şi eu acum să-i zic teutonei ceva despre taioarele alea care nu-mi plac deloc. Sau despre coafura aiurită şi prostul gust nemţesc în ce priveşte alegerea femeilor. După care să mă întorc la licitaţiile mele româneşti, că nu s-ar cădea să-mi dezamăgesc rudele, prietenii şi partidul investitor în mine. Angelo, fă-te că lucrezi, fată!
