N-am o opinie foarte bună despre Antena 3, dar asta nu cred că mai miră pe nimeni. La limită, între a fi forțat să citesc “știri” de pe site-ul “televiziunii” cu scopul de a mă informa și a mă uita la “emisiunile” din grila lor de programe, ori a sta toată viața să citesc CanCan în vreme ce m-aș uita la Mireasă pentru fătălăul meu (sau cum Dumnezeu îi mai spune acelei emisiuni, mi-e lene să caut pe net) aș alege, la limită, cea de-a doua opțiune. Măcar pentru simplul motiv că cei de la CanCan au mai multe culori pe site iar la emisiunea cu pricina se urlă mai puțin.
Când credeam însă că redactorii de la Antena 3 nu pot fi mai tâmpiți decât mi-au demonstrat până acum, iată că m-am înșelat. Am dat azi, pur întâmplător, peste un articol din 2011 semnat de un anume D.D. (Dan Diaconescu? Dan Doiculescu?) și intitulat “Bill Gates ţine morţiş să ne împuţineze: Vrea să reducă populaţia Pământului prin vaccinare”. Drept dovadă, înainte să se răstoarne la Caracal, căruța cu proști a trecut și prin București. Articolul reia vechea temă conspiraționistă conform căreia bubulii, reptilienii, balaurienii, șerpilienii, illuminati, delfinienii, peștilienii, masonii, iudeo-masonii, raelienii, extratereștrii și Bill Gates vor să omoare lumea prin vaccinuri. Pentru că, nu-i așa, în ciuda progresului înregistrat de știința medicală, în ciuda eficienței dovedite a vaccinurilor de a lupta împotriva multor boli, în ciuda faptului că datorită unora dintre aceste tratamente boli periculoase au dispărut, totul e, de fapt, o conspirație menită, după caz, fie să ne omoare, fie să ne dea autism. Incidental, aceștia sunt aceeași oameni care spun că teoria evoluției e doar o “teorie”, neînțelegând de fapt ce înseamnă conceptul de “teorie” în știință, că 9/11 a fost un “inside job”, că lumea a fost creată în 6 zile de prietenul lor imaginar din cer, ori că oamenii nu au ajuns pe Lună. Tot incidental, printre ei mai găsim și oameni care au impresia că Pământul este plat, ori că Soarele se învârte în jurul Pământului (plat). Pentru cine e leneș și n-are chef să citească mai multe pe tema aceasta, recomand acesta.
Cel mai probabil, articolul a fost tradus de D(an) D(oiculescu) de pe vreun site conspiraționist, fără a fi indicată vreo sursă. Și, slavă Monstrului Zburător de Spaghete, astea există cu duimul. Faptul că D.D. n-a citat sursa e ultima problemă. La o căutare minimală pe net, găsești o groază de reacții în urma unei conferințe TED din 2010 la care a participat Bill Gates, unde acesta a declarat că, în urma procesului de vaccinare și a îmbunătățirii serviciilor medicale din țările Lumii a Treia (mai ales prin Africa), ritmul creșterii populației o să scadă cu 10-15%. Asta nu înseamnă însă că Bill Gates vrea să omoare săracii de pe planetă prin vaccinurile sale. Ce spune el e o chestie simplă: cu cât rata mortalității e mai scăzută, adică cu cât oamenii sunt mai sănătoși, și nu mor aiurea la 12 ani de malarie, cu atât rata natalității e mai scăzută. Deci, ca să înțeleaga conspiraționiștii și redactorii de la Antena 3 și toți muncitorii lui Dan Voiculescu: rata natalității (adică numărul de oameni care se naște) e mai mare în țările sărace, cu speranță de viață scăzută, pentru că oamenilor le e mai greu să-și transmită genele dacă fac doar unul sau doi copii, atunci când există șansa ca ei să moară când nici măcar n-ajung la vârsta la care ar putea să aibă carnet. Presupunând ca ar avea mașină. Exact din același motiv, în țările mai bogate, oamenii fac din ce în ce mai puțini plozi.
Ca un fan Ubuntu, credeți-mă că sunt una dintre ultimele persoane care l-ar aprecia pe creatorul Windows, dar la capitolul activităților umanitare, omul chiar își pune banii acolo unde îi e gura.
Beștelirea lui Bill Gates pentru dorința lui de a salva oamenii care mor de boli stupide nu e totuși singura tâmpenie cu care se laudă D.D. Astfel, articolul e asezonat cu poze cu Bill Gates alături de Traian Băsescu, mesajul subliminal fiind, în mod evident, acela că cei doi uneltesc împreună pentru acest scop malefic, întocmai ca personajele negative din benzile desenate.
Pe același principiu, am căutat un articol despre Superman cu poza lui Dan Voiculescu, dar n-am găsit nimic pe site-ul Antena 3. Cine știe, probabil din cauza asta D.D. a fost concediat, că nu-i mai văd semnătura pe acolo.