Se spune că fiecare revoluţie îşi devorează copiii, dar butada nu pare să fie valabilă şi în cazul loviluţiilor. După cum se poate vedea, indivizii care au preluat puterea în 89, răsturnându-l pe Ceauşescu, o duc bine-mersi, au pensii babane, vilişoare de se-nvârt după soare şi-şi îngrijesc nesfintele moaşte cu cele mai moderne tratamente cosmetice. Şi cum să fi devorat revoluţia din decembrie pe unul ca Iliescu, pareczampl, că, la cât e de aţos, p-ăsta nici naiba nu-l mai înghite!
Culmea este că nu doar profitorii revoluţiei o duc bine ci şi cei care, teoretic, după revoluţie ar fi trebuit să dea socoteală de mârşăviile lor, de crimele şi ororile săvârşite. Nu neapărat să sfârşească sub ghilotină, dar măcar nişte ani de tăiat la stuf sau de săpat la vreun canal (fie şi la RADET!), tot ar fi meritat! Dar nu s-a întâmplat aşa. După o tiranie crâncenă, cu sute de mii de deţinuţi politici închişi, torturaţi, batjocoriţi sau ucişi, nici măcar unul, un singur criminal n-a ajuns să înfunde puşcăria în care, odinioară, făcea legea.
Ieri, nişte colegi jurnalişti au descoperit că fostul comandant al lagărului de exterminare de la Râmnicu-Sărat (că penitenciar nu-l putem numi, din penitenciar ies oamenii vii, nu morţi!) nu doar că trăieşte, dar trăieşte chiar foarte bine, locuind în buricul Bucureştiului şi având, probabil, o pensioară cu multe zerouri în coadă. Reacţia brutei a fost la fel de dură ca pe vremea când tăia şi spânzura: “Futu-ţi Cristosu’ mă-tii să-ţi fut!”.
Probabil că, pentru o clipă, torţionarul s-a întors în timp şi a văzut în faţa ochilor nu un jurnalist, ci un deţinut politic tocmai bun de stâlcit sub bocanci. Pe forumuri, gestul lui a stârnit replici diferite: în vreme ce unii propuneau linşarea brutei, alţii militau pentru iertarea sa, că d-aia suntem popor creştin, nu? Totuşi, această bestie a omorât oameni. Nu unul, precum Cioacă, nici cinci, ca Râmaru, ci mult mai mulţi, zeci, poate chiar sute.
I-a omorât cu bestialitate, cu premeditare, cu determinare, ca un criminal în serie care avea de îndeplinit planul cincinal la lichidat “bandiţi ţărănişti şi liberali”. Să iertăm bestia pentru că a ucis? Atunci de ce nu-l iertăm şi pe Cioacă? De ce nu-i iertăm şi pe ucigaşii de duzină, care se-mbată şi-şi masacrează familia, prin cine ştie ce colţ uitat de ţară? De ce mai avem nevoie de justiţie, dacă tot suntem dispuşi să iertăm orice, oricui?
După război, omenirea a avut un Nurnberg. După căderea Uniunii Sovietice, nimeni n-a intentat însă un proces similar şi regimurilor comuniste, deşi acestea au mutilat mai multe vieţi decât ar fi putut-o face naziştii într-o sută de ani. După război, criminalii nazişti au fost urmăriţi şi-n gaură de şarpe de Mossad, găsiţi, răpiţi la portbagaj, dar puşi să răspundă pentru cumplitele lor fapte. România n-a avut un Nurnberg al său şi de aceea, spre deosebire de Mengele, Barbie sau Eichmann, care se ascundeau, la noi criminalii se plimbă prin Cişmigiu, trăiesc fără griji şi-l înjură pe Cristos în gura mare.
Este absolut clar că nicio justiţie terestră nu-i va mai condamna vreodată. Dar, dacă românii ar fi şi ei, măcar pentru câtva timp, un popor ales, nu cules, ar şti să-i pedepsească. Nu cu fapta, ci cu vorba. De acum, chipul şi numele torţionarului care i-a ucis pe Ion Mihalache şi pe atâţia alţi deţinuţi politici sunt cunoscute. Tot ce-ar trebui ar fi ca, atunci când torţionarul iese din casă, cei ce-l întâlnesc să-i spună, pe post de salut: “Criminalule!” Vânzătoarea de la pâine, şoferul de RATB, vecinul de scară, frizerul la care se tunde, toţi să-l întâmpine, surâzători, cu acest cuvânt. Ar fi suficient: după o lună de asemenea tortură psihică, şi cel mai vajnic torţionar şi-ar pune singur ştreangul de gât.
Exclusiv online
