Măi, fraţilor, nu m-oi pricepe eu la tehnica fină a politicii, dar nu pot înţelege în ruptul capului ce-are a face cultura cu mineritul, în general, şi cu Roşia Montană, în special. Ministrul de resort, Daniel Barbu, a fost ţinta unui uşor tir cu roşii la Cluj, din cauza acceptului pe care l-a dat planurilor RMGC. “Un singur ministru liberal a avizat acest proiect şi anume ministrul Culturii, Daniel Barbu. A dat toate justificările, sunt de acord cu domnia sa, din punct de vedere al Ministerului Culturii, proiectul merita avizat”, a declarat Şeful de partid (şi nu numai) al împricinatului.
Până aici am înţeles, dar mă întorc de unde plecasem şi întreb, ca tot electorul prost, de ce e nevoie de un aviz al ministerului menţionat într-un domeniu unde are tot atâtea legături câte sunt între prefectură şi pârdalnica sculă. Mă gândesc că uimirea mea e o dovadă de ignoranţă în ce priveşte subtilităţile guvernării şi că asta e procedura legală pentru supervizarea oricărui proiect; dar, cine a conceput lucrurile astfel le-a amestecat ca alchimiştii doritori să scoată aur din plumb topit altoit cu pisică neagră. Adicătelea, abia scăparăm de un caloriferist la ICR, că dădurăm nas în nas cu un specialist minier la minister.
Cum or fi sunat “justificările” culturale legate de drobul de cianură al naţiei, doar Guvernul şi Dumnezeu ştiu, în ordinea asta. Totuşi, când cunoaşterea a ajuns o rudă vitregă şi subfinanţată a românului, parcă altele ar fi priorităţile şi aria de acţiune a organului tutelar. Ştiu, oameni de profil s-au implicat în dezbatere, dramatizându-se în clipuri video protestatare şi în care îşi donau cu tot cu organe feluritele accesorii din aur, doar-doar s-or sătura odată capitaliştii internaţionali. E tot atât de adevărat că suntem, în proporţie consistentă, ostili ideii de a ne vinde sau închiria subsolul ţării, preferând să ne odihnim noi patriotic la umbră, deasupra minereurilor. Dar astea ţin de cu totul altceva decât firavul zăcământ preţios rămas încă nevândut pe mărgele în minele aproape uitate ale Culturii.
Tocmai când scriu mirările mele, citesc că şi angajatele unui videochat din Cluj spun un “NU” hotărât exploatării, cu negaţia înscrisă generos pe anumite părţi ale utilajului prestator. Găsesc că protestul fetelor este absolut justificat, videochatul fiind, în România, adevărata mină de aur. Păcat că artistele respective nu sunt din cele care au idee cum se foloseşte o roşie, poate că aşa ar fi trecut, în sfârşit, Guvernul de partea Poporului!
Exclusiv online
