E dimineață devreme pe holurile casei regale și lumea încă nu s-a trezit la viață. Cutumele aristocratice care se țin scai de această familie nu-i fac să coboare din pat mai devreme de 11. Foarte frumos, doar asta e viața firească de om cu tron la cap. Când lucrul ăsta se întâmplă totuși, regele Mihai are o dilemă nouă: eu cu cine votez? Că doar și el deține acest drept prin ironia sorții care l-a făcut regele unui popor de cretini. Cu Băse nu, că a fost nesimțit. Cu Ponta nu, că e nesănătos de arogant. Iar cu Antonescu și mai puțin, că e un bou.
Ajuns în acest punct al problemei, regele Mihai își dă seama că singura șansă a neputincioșilor de români este el însuși. Dar asta, din păcate, presupune o contradicție în termeni absolut flagrantă. E ca și cum ai spune că o piatră poate fi de lemn, la fel și cu regele-președinte. Vezi? De-asta e păcat că n-a ținut legătura cu Iliescu, cu siguranță l-ar fi învățat bătrânul ticălos o șmecherie de păcălit Constituția. Sau cu gașca de infractori din Parlamentu’ României, vezi dacă nu are relații bune? S-ar fi găsit o strategie de marketing care să-l pună mascota unei noi alianțe numa’ bună să deruteze manifestanții indeciși din Piața Universității.
Așa însă, regele Mihai e la fel de singur cum a fost toată viața începând cu 30 decembrie 1947. Și poate fi el oricât de curat în ochii cetățeanului, dacă nu se dă cu ăștia care i-au furat țara, degeaba însemne electorale, degeaba platformă-program. Poate doar cu o lovitură de stat să se mai dea pe toboganul istoriei, printr-o răsturnare de situație mai șmecheră ca o lovitură de teatru. Regele bătrân cu pistolul în mână, dând șah-mat la nebunul care l-a acuzat că a vândut țara la ruși. Ăsta da tablou de vânătoare politică cu rezultat anunțat.
Dar educația care-l separă de animalele care-și spun politicieni îl împiedică totuși să meargă mai departe. OK, da, ar lua 51% și numai dac-ar face anunțul pe agențiile de presă. L-ar vota până și orbii și ciungii, numa’ să iasă președinte. Dar nu. Același pedigri elegant care îl distinge din marea de lepre politice îi spune că e vorba de un blestem pe care poporul român trebuie să-l consume. De fapt, nici măcar blestem, ci neșansa unui neam care are măcar meritul de a-și fi conservat ființa națională la răscrucea unor imperii colosale. Și căruia, din păcate sau din fericire, nu vom afla niciodată, nu-i va fi niciodată președinte.
